Liga I

Sunteti pregatiti? Sa-i dam drumul!

Sunteţi pregătiţi? Să-i dăm drumul!

După o vacanţă parcă mai lungă decât altele, când fotbalul de la Campionatul Mondial ne-a ţinut „în priză”, a venit rândul competiţiei patronate şi organizate de Liga lui Mitică Dragomir, vâlceanul de Bălceşti, parlamentar PRM. Chiar dacă a fost ridicat numărul de competitoare de la 16 la 18, competiţia pare a fi de pe acum una încinsă întrucât primele două locuri dau dreptul la final ocupantelor să participe în Liga Campionilor (campioana direct în grupe, vicecampioana în ultimul tur preliminar). Apoi mai sunt cele doua locuri de Cupa UEFA (locul 3 din campionat şi câştigătoarea Cupei României), plus Intertoto, plus lupta pentru evitarea retrogradării pentru că vor pica patru echipe… Şi bătălia pentru drepturile de televizare dezvăluie interesul mare captat anul acesta de primul eşalon fotbalistic al ţării, indiferent cum se numeşte el, că e vorba de Divizia A sau Liga I. În altă ordine de idei trebuie sa recunoaştem faptul că pentru noi, vâlcenii, care nu avem echipă de fotbal în prima ligă, interesul cel puţin sentimental se va îndrepta spre prestaţia arbitrilor, acolo unde şef este Gheorghe Constanti şi unde fiul sau Augustus şi ceilalţi cavaleri ai fluierului vâlceni trebuie să-şi reconfirme valoarea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button