Dor si doare…
Dom’ne, unii zic că e de bine. Eu n-aş prea zice la fel. Acum, de, sunt şi eu un fel de Gică Contra. Am voie de la împărăţie?! Să spun că deocamdată da. Pentru că trebuie să spun că cel puţin deocamdată n-a mai sunat telefonul. Dar am primit aşa nişte sugestii cum că una şi că alta, şi că n-ar avea rost. Deocamdată doar atât.
Domnul preşedinte (vai, ce apelativ!) care a uitat cuvintele incluse în dicţionar la capitolul bună cuviinţă şi respect faţă de interlocutor (dar, trebuie să recunoaştem că a face aşa ceva, adică a folosi cuvinte precum dumneavoastră într-un dialog e cam greu, al naiba de greu, chiar!), aşadar, hai să spunem şi noi tânărul şi talentatul preşedinte al fotbalului vâlcean (fotbal care de şase luni se tot duce – să nu mă întrebaţi încotro că e deja prea greu de răspuns) s-a pus pe treabă. Hai că am reuşit să închei propoziţia! Ajutat, şi e bine, sincer să fiu, de oamenii din conducere, Jackie Pintilie şi Viorel Neacşu, dom’prezident, am înţeles, a trecut la inspectarea bazelor. Să vedem ce concluzii se vor trage. Probabil că se vor face compromisuri, iar acestea, iar vorbesc serios, nu sunt de condamnat, în condiţiile în care astfel ar avea de câştigat fotbalul vâlcean. Şi apoi vor trebui să fie 18 echipe care să înceapă campionatul viitor! Că nu va mai fi una (culmea, absolut întâmplător aceasta fiind chiar formaţia „năşită” şi scoasă în lumea bună a fotbalului vâlcean chiar de către preşedintele forului fotbalistic), deci spuneam că poate nu va mai fi în campionatul viitor o echipă care să scape precum în turul ciclist, pe turnantă, de principalele urmăritoare, cu nouă puncte avans, în câştigătoare. Cel puţin băieţii fostei echipe a preşedintelui AJF a căpătat experienţă. Nu oricine vizitează un oraş cu o asemenea încărcătură emoţională (că doar poza lui Brâncuşi e şi pe bani!) şi mai ales artistică precum Tg. Jiu.
Şi dacă tot sunt la capitolul doruri, m-a apucat aşa un dor de înnebunesc. Dom’ne, pe lângă alte doruri, îmi veni dor de ceva. Domnule preşedinte, am voie să-mi fie dor?! (poate îl întreb pe preşedintele României, nu?!. Dom’ne, mi-e al dracu de dor de o echipă. Iar o să zică cineva că am un fix. Dom’ne dar mie mi-e dor de un mit. Am voie să am şi eu un dor? Mi-e dor de Chimia. E un mit. Şi nu ştiu unde mai e. Se numea o echipă şi câştiga prin anii 70 o cupă. A României. Şi a mai jucat în Divizia A, şi a mai jucat în Cupa Cupelor. Şi acum nu ştiu unde e. O căutai cu lumânarea şi pe cuvânt dacă o găsii! Şi n-are cine să-mi spuie şi mie unde e?
Până una alta, domnul preşedinte (ei, cum care preşedinte, de exemplu poate eu vorbesc de preşedintele asociaţiei de proprietari de la blocul meu, nu?!), deci domnul preşedinte are un of (cuvântul acesta s-o scrie cu doi de f?!). Zice că ne-a invadat ţânţarii! Şi că oamenii din „parohia” sa, cei din zona arondată asociaţiei sale de proprietari, au de suferit de pe urma pişcăturilor veninoaselor insecte. Hai că iar o luai pe arătură!
Dom’ne, ce ţi-e şi cu dorurile astea. Când te apucă, nu te mai lasă. Ţi-e dor de cel puţin opt meciuri, dacă nu chiar nouă, într-o etapă în Divizia D, şi când acolo se joacă o dată patru meciuri pe etapă, dar se termină doar trei. Că într-un meci, o echipă se crede Rapid la Petroşani şi după ce rămâne în şapte oameni pleacă acasă. Cred că e vorba de trupa lui Şerban de la Popeşti care n-a mai terminat meciul de la Măciuca, cred. Atunci, în etapa aceea, s-au mai jucat, dacă nu mă înşel, doar trei meciuri. Într-un campionat în care, teoretic erau înscrise 17 echipe!
Mi-e dor. Mi-e dor de mine, eu cel care nu aiuresc aşa, adesea. De telefonul acela care sună atunci când trebuie şi cenzurează precum punct ochit dar şi lovit. Am voie Doamnă fostă mare stea a fotbalului vâlcean, doamnă fostă Chimia, am voie să am şi eu dorurile mele?!…
Ionel GEREA
