Politica

Alegeri anticipate… dupa februarie 2007

Alegeri anticipate… după februarie 2007
 

Aflat în vizită de lipsă de lucru în teritoriu, alături de Valer Dorneanu, cu ocazia alegerilor de la Vlădeşti, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi-a exprimat voalat regretul că primii demnitari în funcţie acuzaţi de acte de corupţie sunt de la PD, şi nu de la PNL, cum ar fi fost mai amuzant şi convenabil. De fapt, mai toţi liberalii grei de la Vâlcea, parcă presimţind că ceva putred urma să se întâmple în cea ce avea să devină mai târziu săptămâna patimilor lui Gutău, curios, şi-au găsit preocupări care prin Grecia, care la plajă în balconul de la sediul Protocolului de Stat. Astfel că vestea eliberării Mircişoiului i-a prins mai spălaţi, curaţi şi mai bronzaţi pe liberali, dar şi absolut nevinovaţi. Nici măcar de eşecul Alianţei Dreptate şi Adevăr la Vlădeşti. Printre altele, Nicolae Văcăroiu şi-a amintit şi despre vremea când PD-iştii au câştigat Puterea promiţând că vor curăţa ţara de corupţi. Campanie care, în opinia sa, a şi început să se întâmple. „S-au lansat tot felul de atacuri împotriva social-democraţilor, în presă, pe toate căile. În cele din urmă, s-a văzut că oamenii noştri sunt acuzaţi aiurea, pentru a ne discredita şi pentru a se asigura ei că vor sta o vreme îndelungată la Putere. Aşa că lupta împotriva corupţiei a trebuit să se mute pe alte fronturi, cele potrivite de această dată”, a explicat preşedintele Senatului. Înainte de a părăsi meleagurile noastre, Nicolae Văcăroiu ne-a mai aruncat o vorbă de duh. El şi-a exprimat convingerea că anticipatele se apropie. Acestea vor avea loc cel mai probabil în intervalul februarie-martie 2007, moment care va prinde Partidul Social Democrat pregătit să revină la guvernare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button