Politica

Pesedizarea PD, bucuria AP

Pesedizarea PD, bucuria AP

În opinia lui Adrian Toader, liderul judeţean al partidului Acţiunea Populară, creşterea Partidului Democrat, inclusiv la Vâlcea, este una artificială, care le conferă pediştilor un statut incert în perspectiva viitoarelor alegeri, dar nu numai. Toader a remarcat că moda portocalie a atras către PD achiziţii controversate şi destul de pestriţe, însă, a mai adăugat acesta, laptele şi mierea pentru partidul preşedintelui sunt pe cale să se termine. „Acţiunea Populară, la Vâlcea, a fost mult mai activă decât PD, chiar dacă ne-am referi şi la susţinerea conferinţelor de presă. La PD, toate venirile în partid au fost zgomotoase şi asigurate, în mare măsură, de oameni de la PSD, de altfel cei cărora partidul lui Băsescu, după plusul artificial de imagine urmează să înregistreze un trend descendent. Pe de altă parte, îmi pare rău că trebuie s-o spun, eu nu am auzit ca domnul Dorel Jurcan, care stă confortabil de scaunul de senator, să fi făcut ceva bun pentru acest judeţ, pentru PD, ori să se fi remarcat cu te miri ce iniţiative în Parlament. Totul, cum spuneam, în PD, este construit pe lângă imaginea lui Băsescu. Ei bine, această imagine devine din ce în ce mai prăfuită, datorită promisiunilor neonorate din campanie, dar şi pesedizării PD-ului”, a arătat Toader.   

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button