Liga II

Matematic, suntem salvati!

FC Sibiu – CSM Rm. Vâlcea 0-0

 

Matematic, suntem salvaţi!

 

Perioada nefastă a echipei pregătite de Adrian Furnică şi Cristian Lazăr se prelungeşte mai mult decât îşi pot dori oficialii clubului. Deşi miercuri, 24 mai, într-o etapă intermediară a Diviziei B, au avut în faţă ultima clasată a seriei, FC Sibiu, vâlcenii nu au izbutit nici acum să-şi treacă în cont cele trei puncte puse în joc. Ba mai mult, la finele celor 90 de minute, scorul a rămas alb, 0-0. Graţie egalului de la Sibiu, cu două etape înainte de finalul sezonului, CSM Rm. Vâlcea şi-a asigurat prezenţa pe cea de-a doua scenă a ţării în ediţia următoare a campionatului. Un obiectiv îndeplinit, dar care la un moment dat fusese transformat într-o luptă pentru promovare. Acum însă, CSM-ul a ajuns pe locul 6, la mare distanţă de puncte de acea poziţie secundă pe care s-a aflat trei sferturi din campionat.

 

Al şaselea meci fără gol

 

După acel 4-0 din tur, realizat în Zăvoi, fotbaliştii de la CSM au abordat întâlnirea cu trupa pregătită de Adrian Văsâi având mari speranţe că vor reuşi în fine un succes de orgoliu, deoarece adversarii nu constituiau deloc o echipă de speriat. În ciuda faptului că au avut iniţiativa pe toată durata partidei, creându-şi numeroase ocazii de a înscrie, vâlcenii s-au întrecut în ratări, iar întâlnirea cu golul s-a lăsat încă o etapă aşteptată. Pe rând însă, Câmpeanu, Bolcu, Roşca, Moţ şi Lazăr au irosit bunele oportunităţi de a marca de care au beneficiat. În aceste condiţii, vâlcenii se află acum la cel de-al şaselea meci fără gol înscris, o contra-performanţă care nu le face deloc cinste.

„Spre surprinderea mea, băieţii au jucat ceva mai bine de data aceasta. Am avut şi momente foarte bune, ne-am creat şi vreo 5-6 ocazii de gol, pe care însă le-am ratat cu nonşalanţă inclusiv din situaţii în care jucătorii noştri au rămas singuri cu portarul advers. Am făcut un meci mai bun şi sunt mai mulţumit de acest lucru. Numai imprecizia la finalizare a făcut să nu plecăm de la Sibiu cu toate cele trei puncte. Practic, gazdele nu au avut nici o ocazie mai serioasă de a înscrie”, a spus antrenorul Adrian Furnică la finele meciului.

Tehnicianul braşovean a încercat să explice apoi, succint, care-ar fi motivele pentru care jucătorii pe care-i pregăteşte au devenit atât de „ratangii” în ultima perioadă: „De ce nu mai înscriu? Cred că din cauza lipsei de personalitate, de curaj, din imposibilitatea de a alege soluţia cea mai bună pentru a trimite mingea în plasă. A intrat teama în ei! E periculoasă perioada aceasta fără gol, pentru că le-a dispărut total încrederea în forţele proprii”. Forţat de împrejurări, Cumpănaşu – suspendat, Stanca şi Lepădatu – accidentaţi, antrenorul Adrian Furnică nu a putut alinia nici de această dată formula de joc pe care şi-o dorea. Au evoluat pentru CSM: Pampea – M. Dumitru, Bier, Raicu, Cercel, Roşca – Nica (Bolcu), Savu, Lazăr – Câmpeanu (Pena), Murineanu (Moţ).

 

Universitatea Craiova – CSM Rm. Vâlcea

Sărbătoare între olteni?

 

* partida din Bănie este televizată în direct de TV Sport

 

Nici una dintre echipele care se vor înfrunta sâmbătă, 27 mai, în Bănie, nu mai are nimic de pierdut, nimic de câştigat în acest sezon. Univ. Craiova a promovat deja în Divizia A, iar CSM-ul şi-a asigurat prezenţa şi-n viitoarea ediţie a Diviziei B, deci este de aşteptat ca întâlnirea să se joace cu garda jos. Elevii lui Ovidiu Stângă nu uită că înaintea meciului din tur, din Zăvoi, au existat numeroase şicane între cele două grupări. Aşa că au acum un bun prilej de revanşă, mai ales că echipa vâlceană nu mai e decât o umbră a formaţiei care le crease atâtea emoţii în prima parte a campionatului. Se preconizează aşadar o întâlnire spectaculoasă, probabil cu multe goluri, fiind recunoscut apetitul ofensiv al gazdelor, pe care toată ţara o va putea urmări în direct pe postul de televiziune TV Sport, începând cu ora 11.00.

 

Gazdele trimit pe teren titularii

 

Sunt puţine şanse ca gruparea patronată de Adrian Mititelu să folosească în acest meci o echipă de rezerve, aşa cum s-a vehiculat în urmă cu ceva timp, iar de acest lucru este absolut convins şi antrenorul CSM-ului, Adrian Furnică: „Nu cred că Universitatea Craiova va alinia în acest meci o echipă de rezerve, ci dimpotrivă va uza de formula standard. Este ultimul meci pe teren propriu pe care-l vor juca în acest campionat, aşa că vor să le ofere o bucurie şi suporterilor”. Poate doar Silviu Lung să apară în poartă în locul lui Bornescu, însă probabil doar atunci când scorul o va permite, pentru a-i delecta pe spectatori. Absenţi în intermediara de miercuri, Stanca şi Cumpănaşu vor reveni pe teren la Craiova, însă în mod cert nu va juca Murineanu (are şapte cartonaşe galbene) şi poate nici Lepădatu (aflat în colimatorul conducerii clubului pentru prestaţiile slabe din ultima perioadă). „Parcă toate ghinioanele s-au adunat pe capul nostru în acest retur. N-am putut alinia două etape la rând aceeaşi echipă, ba am avut accidentaţi, ba am avut suspendaţi. Astfel se pot explica multe dintre sincopele noastre”, a concluzionat Furnică.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button