Politica

Rovanei Plumb iar i s-a urât cu frumosul

 Rovanei Plumb iar i s-a urât cu frumosul

 

Unii parlamentarii se comportă de la începutul mandatului de parcă ar fi într-o grevă parlamentară nesfârşită. „Până la intrarea în normalitate“, deputaţi precum Rovana Plumb, Dumitru Becşenescu şi alţii îşi primesc salariile pur şi simplu degeaba, ei luând cuvântul de regulă doar la depunerea jurământului şi de ziua lor, când spun mulţumesc, ca urmare a urărilor făcute de colegi. În rest, linişte… „Dacă ne referim la Rovana Plumb, aceasta are o prezenţă de doar 48 % în Parlament, conform unor sondaje efectuate de câteva ONG-uri. Rovana Plumb este o gaură neagră în zona parlamentarilor vâlceni. Din nou, PSD a fost păcălit cu oameni gen Agamiţă Dandanache, cum a fost şi senatorul Şerban Brădişteanu, care acum este cercetat de DNA şi probabil va fi condamnat… De altfel, conştientă că nimeni de la Vâlcea n-o s-o mai voteze, ştiut fiind printre vâlceni ce-i poate pielea, Rovana Plumb a şi început să-şi facă campanie cu conserve şi pâine prin Gorj. Ca Hristos cu minunile!”, a apreciat Emilian Frâncu, şi dumnealui deputat în Parlamentul României. La fel de inactivi în Parlament mai sunt consideraţi şi Dumitru Becşenescu, Viorel Dumitrescu, Dumitru Dragomir, Mihail Popescu şi Dorel Jurcan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button