Administratie

Francezii vor veni la vânătoare în Brezoi

Vizita delegaţiei primarilor din regiunea Bouche-du-Rhone nu rămâne fără efecte

În cursul săptămânii trecute, o delegaţie a Uniunii Primarilor din regiunea franceză Bouche-du-Rhone a fost prezentă în judeţul Vâlcea, pentru o serie de întâlniri cu autorităţile locale. Vizita oficialilor francezi se înscrie în programul „13 primari pentru un viitor comun” şi reprezintă o continuare  a demersurilor  autorităţilor locale române şi franceze pentru stabilirea unor relaţii de cooperare între cele două regiuni, în contextul noului statut al României de membru al Uniunii Europene.

Printre alţii, în Vâlcea a fost prezent şi Mircea Perpelea, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Perpelea, care a fost aproape trei ani consul al României la Marsilia, este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Româno-Franceze.

Înfrăţiri
În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul Prefecturii Vâlcea, primarii francezi au făcut un bilanţ al activităţilor desfăşurate în România. Au fost prezenţi Roland Darouzes, primarul localităţii Lamanone, preşedintele Uniunii Primarilor din Bouches du Rhone – Jacquie Gerald, vicepreşedinte al Consiliului Regional Bouches du Rhone, Paul Julien – primarul localităţii La Destrousse, Bernard Vert – viceprimarul localităţii Roqueverre, Chantal Papa – viceprimarul localităţii Greasque, Cristian Borely – primar al localităţii Peypin, viceprimarul localităţii La Bouillaidesse – Anette Faciotti. Delegaţia franceză a avut o serie de întâlniri cu autorităţile centrale şi locale, pe marginea posibilităţilor de cooperare. De asemenea, primarii s-au întâlnit cu omologii lor din judeţul Vâlcea, mai exact primarii localităţilor Horezu, Brezoi, Călimăneşti, Olăneşti şi Alunu, în vederea concretizării unor înfrăţiri. Până acum, singura înfrăţire s-a realizat între localităţile Horezu şi La Destrousse. Dacă lucrurile vor merge bine şi alte localităţi vâlcene s-ar putea înfrăţi cu cele din Franţa, în vederea realizării unor proiecte comune, astfel: Alunu cu Geasque, Olăneşti cu Peypin, Călimăneşti cu La Roquevaire şi Brezoi cu La Bouilladisse.
Proiecte
Unul dintre fondatorii acestui proiect, primarul din La Destrousse, Paul Julien, şi-a manifestat încântarea vizavi de succesele înregistrate. „La început, ideea părea una nebunească. Nu numai că putem spune că am câştigat acest pariu dar am şi găsit alţi 15 primari interesaţi să ni se alăture. Proiectul trebuie extins la nivelul mai multor judeţe şi chiar la nivelul întregii ţări şi acest lucru se va întâmpla în Franţa, extinzându-se în Alpi, Coasta de Azur, Corsica. Ceea ce am dorit cu adevărat a fost să lucrăm împreună. Obiectivele noastre sunt economice, culturale şi administrative. Există unităţi economice în Franţa care doresc să investească în Vâlcea”, a spus Paul Julien în cadrul conferinţei de presă. Primarul francez a promis că deja caută un spaţiu comercial în localitatea pe care o conduce pentru vânzarea produselor ceramice din Horezu.
Demn de menţionat este faptul că la anul se vor face schimburi de elevi din Brezoi şi Călimăneşti cu localităţile franceze. Atât elevii români cât şi cei francezi vor locui la familii din acest localităţi. De asemenea, la Brezoi vor veni să vâneze francezi din La Bouilladisse, întrucât în Franţa vânatul este pe cale de dispariţie. În ceea ce priveşte Olăneştiul, primarul Cristian Borely a promis că va face tot ce-i stă în putinţă pentru aducerea de turişti francezi în această staţiune.
• Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button