Fără categoriePolitica

Liberalii vor să modifice Codul Fiscal pentru sponsorizarea ONG-urilor

Adrian Panduraşu, preşedintele TNL Râmnicu Vâlcea, salută demersul colegilor săi parlamentari care au propus un proiect de modificare a Codului Fiscal pentru simplificarea şi îmbunătăţirea procedurii de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit către organizaţiile neguvernamentale. El a anunţat proiectul a fost depus, zilele trecute, la Camera Deputaţilor, în urma mai multor luni de dezbatere publică, în întreaga ţară, cu ONG-uri importante la nivel naţional. În opinia tânărului liberal, Codul Fiscal are lacune în derularea rapidă a programului, iar modificările aduse ar uşura semnificativ activitatea de colectare de fonduri.

Amendamentele introduse de liberali vizează redirecţionarea a 2% din impozitul pe veniturile de natură salarială printr-o singură declaraţie (renunţându-se astfel la depunerea declaraţiei 230). De asemenea, redirecţionarea a 2% din impozitul pe venituri de altă natură decât cea salarială se va face prin introducerea în baza de aplicare a prevederii a următoarelor categorii: dividendele, veniturile impozabile din dobânzi, veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare. Un alt amendament prevede acordarea de credit fiscal, în loc de deducere în calculul impozitului pe profit pentru cheltuielile cu sponsorizarea efectuate de liber profesionişti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button