Fără categorieAdministratie

Elevii din Amărăşti vor beneficia de o şcoală modernă

Edilul din Amărăşti, Constantin Drăghici are în această perioadă, în faza de licitaţie, un proiect integrat pe măsura 3.2.2., care vizează alimentarea cu apă (17 km), introducerea canalizării (17 km), asfaltarea drumului comunal 97 (1 km), construirea unei grădiniţe şi organizarea unui festival cu specific local în fiecare an. Valoarea totală a proiectului se ridică la 2,5 milioane de euro. „Anual, pe data de 20 iulie, de Sfântul Ilie, organizăm o manifestare culturală, pe care o numim „Târg la Amărăşti”. Prin acest proiect o să asigurăm o instalaţie de sonorizare modernă pentru scena din aer liber, dar şi pentru căminul cultural, la care oricum mai avem mult de lucru.

Sperăm totuşi să îl terminăm într-un an, sau cel mult doi. Vor fi achiziţionate şi costume populare pentru 15 perechi de fete şi băieţi. Vreau să vă mai spun că alimentarea cu apă şi canalizarea se întind pe o suprafaţă de 8,5 km, dar vor fi realizate şi pe o parte şi pe cealaltă a drumului. Artera principală cuprinde satele: Nemoiu, Amărăşti şi Palanga. Deocamdată, grădiniţa funcţionează în clădirea veche şi probabil că şi anul viitor va fi la fel. Însă, avem de gând să construim o grădiniţă modernă şi dotată cu toate utilităţile necesare”, ne-a declarat Constantin Drăghici. Recent, la Amărăşti a fost finalizată clădirea unei noi şcoli, de care copiii vor putea beneficia începând cu data de 15 septembrie. Primarul a afirmat că suma totală necesară pentru acest proiect a fost asigurată de Guvernul României şi de Banca Europeană de Investiţii. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproape 14 miliarde de lei vechi. De menţionat este că o contribuţie semnificativă a avut-o şi Consiliul Judeţean Vâlcea, care a oferit o parte din cofinanţare. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button