Fără categorieDiverse

Relansarea turismului vâlcean începe la Ocne

• Petre Iordache şi Marius Tănăsie au lăsat mută o lumea întreagă

La începutul acestui an, am publicat cu mari emoţii un articol legat de intenţia primarului Petre Iordache şi a conducerii Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea de a transforma câteva mine din Ocnele Mari într-un imens complex de agrement. Sincer, până weekendul trecut, n-am crezut că este posibil ca, în România, la peste 220 de metri sub pământ, pe o suprafaţă de 10 mii de metri pătraţi, să se amenajeze o biserică, restaurante, magazine, baze de tratament, locuri de joacă pentru copii, un motel, galerii expoziţionale, terenuri de volei, baschet, tenis sau biliard, spaţii de agrement şi chiar un cinematograf.

Sâmbătă, primarul Petre Iordache şi Marius Tănăsie, directorul EM Râmnicu Vâlcea, au inaugurat complexul de agrement de la Coceneşti, deşi acesta încă nu a căpătat forma finală. Sute de curioşi, politicieni, ziarişti, oameni de afaceri, turişti şi localnici, au vrut să vadă în premieră minunea de la Ocnele Mari. Este aproape imposibil de descris în cuvinte ceea ce s-a făcut acolo. Am aflat că acest proiect a presupus un efort financiar de vreo 2-3 milioane de euro, dar chiar şi aşa, a meritat fiecare cent cheltuit, pentru că rezultatul este o operă de artă. „Sperăm că, în acest fel, vom relansa turismul din Ocnele Mari, o staţiune care trebuie să-şi recapete faima de altă dată. Ne-am săturat să apărem tot timpul pe prima pagină a ziarelor sau în reportajele date la televizor cu lucruri care, la un moment dat, pot speria lumea. Este păcat ca acest oraş să aibă o imagine oarecum deformată, din cauza unor fenomene care sunt totuşi controlate şi nu reprezintă un pericol pentru nimeni. Acest proiect are, dacă vreţi, şi rolul de a arăta o altă faţă a localităţii noastre, una ceva mai spectaculoasă, mai frumoasă. Îmi doresc ca presa să popularizeze acest proiect, astfel încât lumea să vină să vadă ceva nemaipomenit, unicat în lume, aş îndrăzni să spun. După ce vor veni o dată, sunt convins că oamenii vor dori să vină din nou”, a spus Petre Iordache.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button