Administratie

PNL a câştigat funcţia de viceprimar la Mateeşti

Şedinţă cu scântei în Consiliul Local Mateeşti. Câţiva dintre aleşii comunităţii l-au luat la rost pe primarul PC Nicolae Stănişor pentru modul în care administrează fondurile publice. De această dată, el nu s-a mai încumetat să-şi sechestreze colegii, probabil şi din cauza prezenţei presei. Chiar dacă s-a străduit să nu recurgă la gesturi necugetate, totuşi, conservatorul nu a ezitat să bareze fiecare atac îndreptat împotriva sa cu replici tăioase. Stănişor a încercat să-şi păstreze cât de cât calmul inclusiv în momentul în care colegii săi au decis că este momentul să aleagă un nou viceprimar, idee pe care a respins-o vehement pe tot parcursul şedinţei.

În lupta pentru funcţia de viceprimar s-au înscris Valerian Alexie (PNL) şi Vasile Mihăilă, liderul local al PSD. După numărarea voturilor, câştigător a ieşit liberalul, la o diferenţă de 2 voturi. Vestea că social-demcoratul a pierdut această competiţie, pe care trebuia să o pregătească cu foarte mare atenţie, l-a nemulţumit pe deputatul Aurel Vlădoiu. În aceste condiţii, parlamentarul le-a acordat colegilor săi de partid de la Mateeşti un termen de două săptămâni pentru a-şi pune ordine în gânduri. În cazul în care aceştia nu vor reuşi să-şi ia rolul mult mai în serios, este foarte posibil să propună dizolvarea organizaţiei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button