Liga IV

Lotru nu-şi schimbă lotu’

• din sezonul viitor, echipa susţinută de primarul Robert Schell, va evolua în aceeaşi formulă

Pentru sezonul viitor, antrenorul Vasile Grossu nu se gândeşte să facă schimbări majore în componenţa lotului, chiar dacă a tremurat puţin în campionatul trecut, fiind de câteva ori pus în ipostaza de a se salva de la retrogradare. „Voi introduce în teren cel puţin şapte juniori – aceiaşi care au luptat pentru menţinerea în Liga a IV-a. E meritul lor să joace în continuare în elită, mai ales că şi-au câştigat dreptul în sezonul trecut. Nivelul lor a crescut considerabil. Recent, trei juniori au susţinut probe de joc la echipa de Liga a III-a, FC Cisnădie. Chiar dacă nu au fost cooptaţi în lotul grupării sibiene – asta din cauza condiţiilor grele de cazare oferite, şi nu a valorii – este un lucru admirabil că au intrat în vizorul unor echipe de nivel superior”, ne-a declarat antrenorul Vasile Grossu.

Fostul tehnician al Chimiei Rm. Vâlcea a mai adăugat că, în viitorul apropiat, atacantul Silviu Voicu de la Ghecon Lăpuşata s-ar putea afla pe foaia Lotrului din sezonului viitor. „Aducerea de jucători depinde în mod special de situaţia financiară. Nu mă pot pronunţa momentan asupra acestui aspect, dar cert este că – şi în actuala formulă – nu e nicio problemă. Pentru sezonul viitor, nu ne propunem ca obiectiv accederea pe vreo poziţie anume, ci obţinerea de rezultate pozitive”, a completat tehnicianul din Brezoi. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button