Politica

Ion Cîlea are toate şansele să apropie de PSD electoratul din nordul judeţului

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, organizează în teritoriu audienţe la care participă aproape toţi şefii instituţiilor publice, de la Poliţie, Jandarmi, DGFP, Garda Financiară, Romsilva, IŞJ, RAJDP, CAS, APIA, DADR, ITM până la AJOFM, Direcţia Muncii şi Casa de Pensii. În acest fel, social-democratul încearcă să rezolve pe loc diversele problemele cu care se confruntă cetăţenii. Primul dialog de acest gen a avut loc, săptămâna trecută, la Titeşti, iar cel de-al doilea va fi organizată astăzi, la Malaia, în jurul orei 10.00. La Titeşti, au fost prezenţi nu numai locuitorii din această comună, ci şi reprezentanţii comunităţilor din Perişani, Racoviţa, Boişoara şi Berislăveşti. Principala lor nemulţumire a fost legată de acţiunile ilegale ale unor ciobani pripăşiţi în zonă.

Aceştia nu numai că şi-au făcut prostul obicei de a le distruge oamenilor proprietăţile, dar adesea îi şi bat şi le fură bunurile. Comisarul Florian Marin le-a explicat cetăţenilor că împotriva ciobanilor reclamaţi s-au declanşat mai multe anchete, însă, atunci când dosarele ajung în instanţă, de teamă, sau din alte motive, plângerile sunt retrase. În aceste condiţii, el le-a spus oamenilor că este aproape imposibil ca vinovaţii să răspundă. Totuşi, pentru a-i ajuta, şeful IPJ a promis că va mări numărul de poliţişti care să supravegheze această zonă, încercând totodată să împiedice inclusiv defrişările ilegale. Nu în ultimul rând, localnicii i-au cerut preşedintelui Cîlea sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii. În acest sens, el le-a promis că, în viitorul apropiat, va găsi resursele financiare necesare continuării unor importante lucrări de investiţii.   E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button