Diverse

Junioarele IV de la HC Oltenia sunt vicecampioane naţionale

Recent, la Brăila, s-a desfăşurat turneul final din cadrul Campionatului Naţional de handbal feminin rezervat junioarelor IV. La această competiţie au participat şi două echipe vâlcene: HC Oltenia (pregătită de Maria Ciulei) şi Grupul Şcolar Energetic (antrenată de Aurelian Roşca şi Ionel Gheorghe). Prima dintre acestea a reuşit să se întoarcă acasă cu medalia de argint, însă dacă nu ar fi fost dezavantajată clar de arbitri în finala cu echipa gazdă, LPS Brăila, ar fi putut urca chiar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Traseul până în finală al micuţelor handbaliste de la HC Oltenia a fost unul perfect. În prima fază a turneului, HC Oltenia a obţinut cinci victorii în tot atâtea meciuri disputate: 17-8 cu CSŞ 5 Bucureşti, 18-17 cu Liceul Kos Karoly, 21-18 cu Energetic, 15-11 cu LPS Vaslui şi 13-10 cu CSŞ Galaţi. În semifinale, care s-au jucat în Sala Danubius, fetele de la HC Oltenia au întâlnit Unirea Sânnicolau Mare, în faţa căreia s-au impus cu scorul de 16-13 (9-3). Apoi a urmat finala mare, care a adus HC Oltenia faţă în faţă cu echipa gazdă, LPS Brăila. După ce la pauză, gruparea pregătită de antrenoarea Maria Ciulei conducea cu 10-9, partida a ajuns să se termine totuşi cu victoria brăilencelor, care au câştigat cu 18-15.

Elevele Mariei Ciulei, dezavantajate de arbitri

„În prima repriză totul a mers bine, pentru că atunci arbitrajul nu a fost atât de evident favorabil gazdelor. După pauză lucrurile s-au schimbat, jucătoarele de la LPS Brăila nu le mai lăsau pe sportivele noastre să facă nimic, le ţineau de braţe şi le îmbrânceau, iar acestea când elevele mele au văzut că sunt dezavantajate s-au demoralizat şi au început să plângă. Cu toate acestea consider că le-am fi putut învinge pe adversare, dar din cauză că fetele erau foarte afectate au şi ratat destul de mult. Având în vedere că în toate meciurile disputate înainte am câştigat, chiar nu meritam să pierdem, mai ales aşa”, ne-a spus Maria Ciulei la finalul competiţiei.
Altfel, antrenoarea echipei vâlcene s-a declarat nemulţumită de programul stabilit de FR Handbal pentru desfăşurarea acestui turneu final de junioare IV. „Mi s-a părut cam bătaie de joc faptul că în două zile şi jumătate au fost programate şapte meciuri pentru nişte copii de 11-12 ani. Chiar dacă s-au jucat câte două reprize a câte 15 minute şi 5 minute pauză, oricum a fost foarte dificil, ţinând cont de temperatura de 36 de grade de afară şi de zăpuşeala creată în sală. Nu este normal să joci non-stop în astfel de condiţii. Eu cred că oriunde altundeva am fi jucat, nu aveam cum să nu câştigăm. Inclusiv directorul de la Dunărea Brăila m-a felicitat şi mi-a spus că am cea mai bună echipă şi cel mai bun portar”, a mai precizat Ciulei.

Isabela Roşca, portarul turneului final

La finele competiţiei, campioana LPS Brăila a primit un set complet de echipament sportiv, HC Oltenia (clasată pe poziţia secundă) s-a ales cu treninguri, în timp ce echipa de pe locul 3 (LPS Vaslui) a fost răsplătită cu genţi. În plus, Federaţia Română de Handbal a oferit fetelor de la LPS Brăila tricouri şi medalii. Altfel, au mai fost acordate şi unele premii individuale: pentru cea mai tehnică jucătoare şi pentru golghetera turneului (ambele fiind câştigate de Diana Axinte – LPS Brăila), precum şi pentru cel mai bun portar (care a revenit Isabelei Roşca de la HC Oltenia). „Nu mi s-a părut un lucru chiar atât de corect ca o handbalistă să fie nominalizată de două ori, sportiva Diana Axinte primind atât premiul pentru golghetera competiţiei, cât şi pentru cea mai tehnică jucătoare. Eu sunt de părere că premiul pentru golgheteră ar fi trebuit să îi revină jucătoarei noastre, Iulia Andrei, care a avut 38 de goluri marcate. Probabil că principala problemă a brăilenilor a fost ca echipa noastră să nu ia două trofee. În ceea ce o priveşte pe Izabela Roşca, pot spune că a fost de departe cel mai bun portar”, a adăugat Maria Ciulei.
Lotul echipei HC Oltenia, vicecampioană naţională la junioare IV
• Portari: Maria Isabela Roşca, Teodora Ştefănoiu
• Jucătoare: Iulia Andrei, Oana Bucă, Ioana Dobrică, Diana Hodorog, Alina Ilie, Ana Negoescu, Roxana Stoiceanu, Andreea Codreanu, Andreina Hîldan, Maria Iamandi
Ovidiu DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button