Administratie

Mitică Dragomir a refuzat ca stadionul din Bălceşti să-i poarte numele

• cel mai probabil de teamă să nu contribuie financiar la modernizarea acestuia

Săptămâna aceasta, la Bălceşti, vor fi demarate lucrările de modernizare şi extindere a reţelei de canalizare şi alimentare cu apă în zona centrală a oraşului. Potrivit afirmaţiilor primarului PSD Ion Curelaru, investiţiile se ridică la 1,2 milioane de euro şi vor fi realizate în două etape. „Acest obiectiv, prioritar pentru comunitatea noastră, este început mai târziu din cauza faptului că rezultatul licitaţiei a fost contestat. Caietul de sarcini a fost cumpărat de peste 40 de firme şi, într-un fel, era de aşteptat să existe şi situaţii de acest gen. Cum spunea şi domnul preşedinte Ion Cîlea, sunt tot mai numeroase cazurile în care constructorii contestă doar aşa, în ciudă, sau sperând că pot câştiga ceva ulterior. În fine, acum s-a depăşit şi acest moment, iar firma care a câştigat licitaţia se poate apuca de lucru.

După încheierea primei etape a proiectului, adică nu mai târziu de luna noiembrie a acestui an, de canalizare şi apă vor beneficia în jur de 2.000 de localnici”, a anunţat Ion Curelaru. Cât priveşte stadiul lucrărilor la sala de sport din Bălceşti, câteva amănunte ne-au fost oferite de viceprimarul Ion Beiu, care a precizat că această investiţie este realizată în proporţie de peste 50 la sută. „Sperăm să o inaugurăm cel târziu în luna iulie. Intenţionăm ca, după aceea, să ne ocupăm şi de stadion şi ne gândim la o soluţie pentru amenajarea în zona respectivă a unui complex sportiv care să cuprindă şi sala de sport. Nu ştiu dacă aţi aflat dar, cu puţină vreme în urmă, i s-a propus lui Dumitru Dragomir să ne ajute să modernizăm stadionul, însă nu l-a interesat deloc această invitaţie, deşi s-a născut la Bălceşti şi i s-a spus că, dacă susţine această iniţiativă, stadionul va purta numele său. Ne-a luat puţin peste picior spunând că încă nu a murit şi nu are nevoie ca stadionul de la noi să-i poarte numele. În fine, poate că dacă deputatul Dan Mazilu îşi va muta echipa la Bălceşti, în sensul că va juca aici pe viitor, ne va ajuta domnia sa să materializăm această idee. Aşa ne-a promis la un moment dat. Pot să vă mai spun că, în paralel cu investiţiile menţionate, la Bălceşti, se reabilitează sediul primăriei. Urmează ca, în curând, să modernizăm şi unităţile sanitare, spitalul pentru copii şi ambulanţa. Acestea sunt câteva obiective aflate în topul priorităţilor conducerii primăriei, iar domnul primar Curelaru se zbate foarte mult ca toate aceste idei să nu rămână doar pe hârtie”, a adăugat viceprimarul social-democrat.        E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button