Administratie

Primarii din Orleşti şi Scundu au avut cel mai bun proiect din România pe Măsura 3.2.2

• Investiţiile prin PNDR în cele două comune se ridică la 8,5 milioane euro

Liberalul Constantin Cârstina, primarul comunei Orleşti, a depus două proiecte pe Măsura 3.2.2, din cadrul PNDR, privind dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală. Primul dintre acestea a fost iniţiat şi susţinut alături de comuna Scundu, printr-o asociere care începe deja să dea rezultate formidabile. Săptămâna trecută, Constantin Cârstina a primit vestea că proiectul realizat împreună cu primarul social-democrat Dumitru Blejan ocupă prima poziţie în lista aprobată pentru finanţare. Ei au depus documentaţia în luna decembrie 2008, solicitând nu mai puţin de 8,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii localităţilor Orleşti şi Scundu.

„Din informaţiile mele, într-adevăr, nu există nicăieri în România o investiţie de anvergură mai mare, lucru care nu poate decât să ne bucure. Am auzit şi eu că alţi primari PNL nu au primit veşti la fel de bune ca mine. Deşi au primit 90 de puncte, proiectele lor nu au trecut şi-mi pare rău că lucrurile stau aşa. Este cazul lui Dumitru Pirneci, de la Dănicei, al doamnei Sonia Iliescu, de la Racoviţa, care s-au zbătut mult să obţină această finanţare şi au avut documentaţii foarte bune. (…) Sper că, în vară, vor primi şi ei fonduri. Sper, totodată, că atunci se va aproba finanţarea şi pentru cel de-al doilea proiect pe Măsura 3.2.2. făcut de mine”, ne-a precizat Constantin Cârstina. Referindu-se la investiţiile pe care urmează să le facă în comuna sa cu banii europeni repartizaţi zilele trecute, primarul din Orleşti a anunţat că „una dintre componentele proiectului său vizează modernizarea a 22 de uliţe comunale şi săteşti, care vor căpăta denumirea de străzi”. „De asemenea, bulevardul de la intrarea în comună va fi complet modernizat. Proiectul mai cuprinde introducerea reţelei de alimentare cu apă de-a lungul tuturor celor 22 de drumuri ce urmează a fi asfaltate. Acestea erau lucrurile care-i lipseau cel mai mult comunei Orleşti, dar în curând le vom avea. Am ţinut foarte mult ca, la început, aşa cum e normal, să introducem reţelele de gaze şi canalizare, apoi să venim cu apa şi ultima oară cu asfaltul. Nu cum am văzut că se procedează prin alte părţi, unde se toarnă asfalt, iar după aceea îl sparg pentru a băga apa. După ce vom implementa acest proiect pe Măsura 3.2.2., la Orleşti, mai rămâne un singur drum neasfaltat, într-un sat, pe o lungime de un kilometru, dar sper că, până atunci, vom găsi o soluţie şi pentru modernizarea acestuia. Cât priveşte investiţiile prinse în proiect pentru comuna Scundu, pot să vă spun că, în mare parte, acestea cuprind amenajarea reţelelor de apă şi canalizare şi construirea unui cămin de bătrâni”, informează Constantin Cârstina. El mai spune că, de curând, a semnat şi contractul pentru construcţia unei noi grădiniţe. O altă veste bună dată comunităţii sale de primarul din Orleşti se referă la obţinerea avizelor necesare pentru înfiinţarea Asociaţiei Utilizatorilor de Apă, structură a cărei menire va fi aceea de a reface sistemele de irigaţii din zona de sud a judeţului.            E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button