Administratie

Încep lucrările de reabilitare a Drumului Oaselor

Recent, edilul oraşului Berbeşti, Vintilă Chelcea, a achiziţionat borduri şi pavele pe care doreşte să le amplaseze în zona centrală şi pe DN 605 A. De altfel, una dintre preocupările principale ale edilului este aceea de a cosmetiza oraşul şi de a-l aduce mai aproape de civilizaţie. „Săptămâna trecută, am reuşit să termin proiectul de alimentare cu apă în satul Delureni, demarându-l, totodată, şi în satul Dănţeni. Toate aceste investiţii au fost făcute numai cu fonduri din bugetul propriu. De asemenea, zilele trecute am avut o întâlnire cu senatorul Laurenţiu Coca, deputatul Dan Mazilu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea în urma căruia Drumul Oaselor – unul dintre cele mai deteriorate din localitate, va fi asfaltat pe o distanţă de un kilometru”, ne-a spus liberalul Vintilă Chelcea.   (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button