Diverse

Arbitri si observatori în conducerile unor echipe!

Ce fac juriştii din fotbalul judeţean, cine şi ce votează la Adunările Generale?

 

Arbitri şi observatori în conducerile unor echipe!

* Prietenul nostru Jan Şuţă e preşedinte la două asociaţii sportive: Lotru Voineasa şi Energia Malaia * Ciobanu e vicepreşedinte la Păstorul

  Adunarea Generală a AJF Vâlcea a scos la iveală o serie de „inginerii” păstrate încă din vremea mandatului lui Sergiu Zbârnea, iar Statutul acestui for permite suficiente anomalii pentru că nimeni nu a venit din 2001 şi până în prezent cu propuneri concrete de îndreptare a unor situaţii cel puţin ciudate. Şi cum tot ceea ce nu este interzis este permis, ne permitem şi noi să întrebăm: ce propuneri concrete de îmbunătăţire a statutului AJF Vâlcea au adus juriştii cu care această instituţie colaborează sau juriştii cu înaltă calificare din conducerea forului prezidat de un tânăr om de afaceri, bine intenţionat în a pune fotbalul judeţean pe făgaşul normal. Şi, ca să nu fiu răutăcios, trebuie să recunosc faptul că unii şi-au făcut pe deplin datoria în vara anului trecut când au respins candidatura subsemnatului pe baza unei „chichiţe”, pentru a permite realegerea preşedintelui Constantin fără contracandidat (n.a.: cu certitudine Costică-Vâlcea câştiga alegerile din vara anului 2005, indiferent cine i-ar fi fost contracandidat, dar s-au evitat din start orice fel de surprize!)

ARENA propune modificări necesare ale statutului

  Pentru că încă de la apariţia pe piaţa presei vâlcene scopul publicaţiei ARENA a fost de a ajuta sportul vâlcean, continuăm pe aceeaşi linie şi venim cu o serie de propuneri pentru statutul AJF Vâlcea, instituţie ce coordonează activitatea fotbalului judeţean. Aşteptăm apoi să vedem dacă se va auto-sesiza cineva sau dacă aceste propuneri vor fi înaintate concret şi de către cei îndreptăţiţi să o facă.

  Pentru că încă de la apariţia pe piaţa presei vâlcene scopul publicaţiei ARENA a fost de a ajuta sportul vâlcean, continuăm pe aceeaşi linie şi venim cu o serie de propuneri pentru statutul AJF Vâlcea, instituţie ce coordonează activitatea fotbalului judeţean. Aşteptăm apoi să vedem dacă se va auto-sesiza cineva sau dacă aceste propuneri vor fi înaintate concret şi de către cei îndreptăţiţi să o facă.

Propunerile noastre:

1. Arbitrii, observatorii şi persoanele din structurile comisiilor AJF, FRF sau LPF nu pot face parte din structurile de conducere ale asociaţiilor sportive afiliate la AJF Vâlcea.

2. O persoană nu poate face parte din conducerile mai multor asociaţii sportive participante la acelaşi eşalon competiţional.

În continuare vă prezentăm anomaliile constatate de noi.

Lazăr şi Persu, primele exemple

  Am început prin a prezenta situaţia domnilor Constantin Lazăr şi Mihai Persu dintr-un motiv cât se poate de simplu: domniile lor, chiar dacă sunt preşedinţi ai echipelor Electra Rm. Vâlcea şi Cozia Călimăneşti, au demonstrat că nu amestecă una cu alta, că-şi fac datoria în funcţiile de la AJF şi nu favorizează cu nimic echipele pe care le conduc mai mult cu numele. Tocmai de aceea trebuie „operată” o schimbare birocratică: în perioada mandatelor acestora, „preşedinţii efectivi” ai celor două grupări, Gigi Bucuroiu la Electra Rm. Vâlcea şi Lari Mihăilă la Cozia Călimăneşti, vor trebui să-şi legalizeze statutul de şefi.

  Am început prin a prezenta situaţia domnilor Constantin Lazăr şi Mihai Persu dintr-un motiv cât se poate de simplu: domniile lor, chiar dacă sunt preşedinţi ai echipelor Electra Rm. Vâlcea şi Cozia Călimăneşti, au demonstrat că nu amestecă una cu alta, că-şi fac datoria în funcţiile de la AJF şi nu favorizează cu nimic echipele pe care le conduc mai mult cu numele. Tocmai de aceea trebuie „operată” o schimbare birocratică: în perioada mandatelor acestora, „preşedinţii efectivi” ai celor două grupări, Gigi Bucuroiu la Electra Rm. Vâlcea şi Lari Mihăilă la Cozia Călimăneşti, vor trebui să-şi legalizeze statutul de şefi. La unele echipe nu se ştiu şefii

  Tot din situaţia prezentată de AJF Vâlcea înainte de Adunarea Generală apar unele semne de întrebare. Conducerea fotbalului judeţean va trebui să dea răspunsurile necesare şi să „someze echipele” să intre în legalitate. Astfel, la Forestierul Băbeni se ştie că preşedinte este Cristian Păunoiu, iar vice este antrenorul Marian Deaconescu de la FC Oltchim, dar nu este făcut public numele secretarului, situaţia fiind similară cu cea de la Real Cernişoara, unde nu se cunosc decât numele a doi dintre conducători: preşedintele N. Anghel şi vicepreşedintele C. Anghel. Nu face excepţie nici Alma Lex Drăgăşani, unde preşedinte apare Ion Crânguş (iar unele persoane susţin că domnia sa nici nu mai este în Vâlcea!), vicepreşedinte este arbitrul Marian Matei, iar ca secretar nu figurează nimeni! La AJF Vâlcea nu se ştia înainte de Adunarea Generală cine este preşedintele echipei Juventus Roeşti. Unii spun că primarul, alţii că unul din fiii acestuia. Cert este că echipa a avut totuşi un delegat cu drept de vot la Adunarea Generală. Tot semne de întrebare pe linie sunt cu privire la staff-ul echipei Prima Prundeni. Unii spun că preşedinte ar fi primarul, alţii că un fost poliţist din localitate… Cert este că ori nu se ştie la AJF cine conduce această echipă, ori se ştie, dar se ascunde realitatea. La Minerul Berbeşti se ştie că Mihai Manea este preşedinte, însă nu se cunosc numele celorlalţi (vicepreşedinte şi secretar). Chiar şi aici este o problemă: telefonând zilele trecute la Sindicatul Minier Berbeşti, o voce „blondă” ne-a spus că preşedintele echipei de fotbal ar fi liderul de sindicat Ilie Păunescu. Din punctul nostru de vedere, lucrurile la Berbeşti sunt foarte clare, aceasta este o echipă serioasă, un club cu pretenţii, doar că s-a neglijat puţin latura colaborării birocratice cu AJF şi de aceea nu se ştie exact cine reprezintă echipa de fotbal Minerul. Surprize de acest gen avem şi din partea unei alte echipe respectabile: AS Şirineasa. Înainte de Adunarea Generală a AJF era prezentat doar preşedintele Dan Săraru. Şi aici lucrurile sunt extrem de limpezi, credem noi, dar nu înţelegem ce se ascunde în spatele acelor semne de întrebare. Tot cu un singur şef, Adrian Ionescu, figurează şi Aditen Govora, însă acest club merită clemenţă întrucât este recent înfiinţat.

  Tot din situaţia prezentată de AJF Vâlcea înainte de Adunarea Generală apar unele semne de întrebare. Conducerea fotbalului judeţean va trebui să dea răspunsurile necesare şi să „someze echipele” să intre în legalitate. Astfel, la Forestierul Băbeni se ştie că preşedinte este Cristian Păunoiu, iar vice este antrenorul Marian Deaconescu de la FC Oltchim, dar nu este făcut public numele secretarului, situaţia fiind similară cu cea de la Real Cernişoara, unde nu se cunosc decât numele a doi dintre conducători: preşedintele N. Anghel şi vicepreşedintele C. Anghel. Nu face excepţie nici Alma Lex Drăgăşani, unde preşedinte apare Ion Crânguş (iar unele persoane susţin că domnia sa nici nu mai este în Vâlcea!), vicepreşedinte este arbitrul Marian Matei, iar ca secretar nu figurează nimeni! La AJF Vâlcea nu se ştia înainte de Adunarea Generală cine este preşedintele echipei Juventus Roeşti. Unii spun că primarul, alţii că unul din fiii acestuia. Cert este că echipa a avut totuşi un delegat cu drept de vot la Adunarea Generală. Tot semne de întrebare pe linie sunt cu privire la staff-ul echipei Prima Prundeni. Unii spun că preşedinte ar fi primarul, alţii că un fost poliţist din localitate… Cert este că ori nu se ştie la AJF cine conduce această echipă, ori se ştie, dar se ascunde realitatea. La Minerul Berbeşti se ştie că Mihai Manea este preşedinte, însă nu se cunosc numele celorlalţi (vicepreşedinte şi secretar). Chiar şi aici este o problemă: telefonând zilele trecute la Sindicatul Minier Berbeşti, o voce „blondă” ne-a spus că preşedintele echipei de fotbal ar fi liderul de sindicat Ilie Păunescu. Din punctul nostru de vedere, lucrurile la Berbeşti sunt foarte clare, aceasta este o echipă serioasă, un club cu pretenţii, doar că s-a neglijat puţin latura colaborării birocratice cu AJF şi de aceea nu se ştie exact cine reprezintă echipa de fotbal Minerul. Surprize de acest gen avem şi din partea unei alte echipe respectabile: AS Şirineasa. Înainte de Adunarea Generală a AJF era prezentat doar preşedintele Dan Săraru. Şi aici lucrurile sunt extrem de limpezi, credem noi, dar nu înţelegem ce se ascunde în spatele acelor semne de întrebare. Tot cu un singur şef, Adrian Ionescu, figurează şi Aditen Govora, însă acest club merită clemenţă întrucât este recent înfiinţat. Şuţă, preşedinte la două echipe

  După ce a pus bazele reînfiinţării echipei Energia Malaia, binecunoscutul farmacist Jan Şuţă a ocupat funcţia de preşedinte al acestei grupări. El şi-a făcut datoria cum se cuvine, dar a ales să ajute şi fotbalul din localitatea în care-şi are domiciliul, înfiinţând echipa Lotru Voineasa. Şi la aceasta ocupă tot funcţia de preşedinte! Desigur, nu există nici o prevedere statutară care să-i interzică acest lucru, însă pentru o stare de normalitate, atât timp cât ambele echipe sunt în acelaşi eşalon competiţional, ar fi normal ca prietenul nostru Jan să se retragă de la una dintre ele. Cei din Malaia ne-au informat că va fi (sau a fost deja) aleasă o nouă conducere a echipei Energia.

  După ce a pus bazele reînfiinţării echipei Energia Malaia, binecunoscutul farmacist Jan Şuţă a ocupat funcţia de preşedinte al acestei grupări. El şi-a făcut datoria cum se cuvine, dar a ales să ajute şi fotbalul din localitatea în care-şi are domiciliul, înfiinţând echipa Lotru Voineasa. Şi la aceasta ocupă tot funcţia de preşedinte! Desigur, nu există nici o prevedere statutară care să-i interzică acest lucru, însă pentru o stare de normalitate, atât timp cât ambele echipe sunt în acelaşi eşalon competiţional, ar fi normal ca prietenul nostru Jan să se retragă de la una dintre ele. Cei din Malaia ne-au informat că va fi (sau a fost deja) aleasă o nouă conducere a echipei Energia.

  Într-o situaţie similară se află şi „Becali din Romani”, adică vicepreşedintele Ion Cicu. Domnia sa este vicepreşedinte şi la Forestierul Romani, şi la Montana Izvorul Rece. Cele două echipe fac parte din aceeaşi serie a Diviziei Onoare. Probabil că după prezentarea acestor situaţii, vor exista unele voci care vor spune că şi subsemnatul este preşedinte la Unirea Tricolorul Goleşti şi vicepreşedinte la Dinamo Rm. Vâlcea, însă situaţia este diferită. O echipă face parte din Divizia D, cealaltă din Onoare. Probabil din vară sau din vara lui 2007 ar putea exista o „incompatibilitate” în cazul în care cele două grupări vor fi colege de Divizie.

Demetrescu, multi-secretar

  Daniel Demetrescu, în afara funcţiei de la AJF Vâlcea, mai este şi arbitru în activitate, şi secretar la două echipe din fotbalul judeţean: Montana Izvorul Rece şi Victoria Frânceşti. Oare în cei cinci ani de zile scurşi de la înfiinţarea acestor grupări pe baza Legii Sporturilor şi până în prezent, Demetrescu nu a arbitrat nici un meci al echipelor din a căror conducere face parte? Suntem convinşi că da, ştim că nu a făcut nimic pentru a-şi favoriza echipele pe care le conduce şi că şi-a făcut datoria în teren, dar nu putem să nu punem o întrebare firească: e normal să fie arbitru în activitate şi să facă parte din conducerea unei echipe pe care o arbitrează în competiţiile oficiale?

  Alte situaţii asemănătoare îi au „în culpă” pe arbitrii C. Popescu (secretar la Forestierul Romani) şi Eugen Roşu (antrenor şi secretar la FC Băbeni). Fostul arbitru Dorel Stoica s-a retras din activitate, suntem informaţi că nici nu mai este în ţară, dar ocupă funcţia de secretar la Progresul Măldăreşti. Fostul antrenor şi observator Teo Ciobanu este vicepreşedinte (unde altundeva se putea?) la Păstorul Vaideeni, echipă la care ocupă funcţia de secretar Emil Râmniceanu, acesta din urmă observator în activitate şi secretar al Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea.

Zbârnea „vinovatul” se scuză

  Echipele care au în conducere arbitri sau observatori au fost înfiinţate cu puţin timp înaintea Adunării Generale a AJF Vâlcea din decembrie 2001, când Gheorghe Constantin a fost ales preşedinte în locul lui Sergiu Zbârnea. Deci, au fost înfiinţate în „mandatul” profesorului. Sergiu Zbârnea justifică această anomalie explicând că a vrut să ajute exhipele şi, implicit, fotbalul judeţean. „Era perioada în care a intrat în vigoare Legea Sporturilor. Pentru a putea vota la Adunarea Generală, o echipă trebuia să fie constituită la notariat. Veneau de la ţară unu sau doi oameni, pentru că ei nu ştiau că trebuie să fie trei: preşedinte, vicepreşedinte şi secretar. Dacă nu-i ajutam, oamenii plecau şi echipele nu mai aveau drept de vot, iar eu eram acuzat că le împiedic să participe la Adunarea generală. Aşa că, dacă oamenii tot veniseră, făcuseră drumul de la Vaideeni sau mai ştiu eu de unde, le-am dat doi oameni care erau pe acolo pe la AJF şi i-am trimis la notariat pentru a înfiinţa echipele conform Legii. Le-am spus că după alegeri le voi cere să modifice «acţionariatul», dar cum eu n-am fost ales preşedinte, acest lucru trebuia să-l facă cei ce au condus AJF-ul din 2001 până acum. În plus, atunci competiţiile erau în pauză, se terminase turul, iar arbitrii şi observatorii respectivi nu aveau cum favoriza vreo echipă sau alta, chiar dacă ar fi vrut!” – a spus Sergiu Zbârnea.

  Echipele care au în conducere arbitri sau observatori au fost înfiinţate cu puţin timp înaintea Adunării Generale a AJF Vâlcea din decembrie 2001, când Gheorghe Constantin a fost ales preşedinte în locul lui Sergiu Zbârnea. Deci, au fost înfiinţate în „mandatul” profesorului. Sergiu Zbârnea justifică această anomalie explicând că a vrut să ajute exhipele şi, implicit, fotbalul judeţean. „Era perioada în care a intrat în vigoare Legea Sporturilor. Pentru a putea vota la Adunarea Generală, o echipă trebuia să fie constituită la notariat. Veneau de la ţară unu sau doi oameni, pentru că ei nu ştiau că trebuie să fie trei: preşedinte, vicepreşedinte şi secretar. Dacă nu-i ajutam, oamenii plecau şi echipele nu mai aveau drept de vot, iar eu eram acuzat că le împiedic să participe la Adunarea generală. Aşa că, dacă oamenii tot veniseră, făcuseră drumul de la Vaideeni sau mai ştiu eu de unde, le-am dat doi oameni care erau pe acolo pe la AJF şi i-am trimis la notariat pentru a înfiinţa echipele conform Legii. Le-am spus că după alegeri le voi cere să modifice «acţionariatul», dar cum eu n-am fost ales preşedinte, acest lucru trebuia să-l facă cei ce au condus AJF-ul din 2001 până acum. În plus, atunci competiţiile erau în pauză, se terminase turul, iar arbitrii şi observatorii respectivi nu aveau cum favoriza vreo echipă sau alta, chiar dacă ar fi vrut!” – a spus Sergiu Zbârnea. Pintilie, vice la o echipă „fantomă”

  Tot legat de acest subiect, fostul şef al AJF Vâlcea a căutat să arate că la fel ca el au procedat şi alţii, însă în timp ce domnia sa a urmărit să ajute echipele să aibă drept de vot la Adunarea Generală, vicepreşedintele Pintilie, de exemplu, a urmărit interese personale şi debarcarea lui Sergiu Zbârnea. Profesorul ne-a spus: „Dacă se dorea dreptate, s-ar fi văzut că atunci s-au înfiinţat o serie de echipe numai pentru a aduce voturi lui Gheorghe Constantin. Dau numai două exemple: Petrodam II Măciuca şi Agrodor II Rm. Vâlcea sau Păuşeşti Măglaşi. Prima nu activase în tur, ci s-a înscris din retur, iar a doua n-a activat de loc. La Agrodor a fost pus vicepreşedinte Pintilie, iar el a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte din partea acesteia. Îndeplinea condiţiile? De ce nu s-a sesizat nimeni după alegeri că vicepreşedintele nu avea patru ani de conducere în structurile sportive, aşa cum cerea Legea Sporturilor şi statutul-cadru al AJF, impus de Federaţia Română de Fotbal? Ei au urmărit cu orice mijloace înlăturarea mea, chiar cu încălcarea statutelor şi regulamentelor, iar modul cum unii delegaţi de la echipele de copii şi juniori au fost daţi afară din sală şi alţii au rămas spune totul despre nişte alegeri necinstite din 2001!”

  Tot legat de acest subiect, fostul şef al AJF Vâlcea a căutat să arate că la fel ca el au procedat şi alţii, însă în timp ce domnia sa a urmărit să ajute echipele să aibă drept de vot la Adunarea Generală, vicepreşedintele Pintilie, de exemplu, a urmărit interese personale şi debarcarea lui Sergiu Zbârnea. Profesorul ne-a spus: „Dacă se dorea dreptate, s-ar fi văzut că atunci s-au înfiinţat o serie de echipe numai pentru a aduce voturi lui Gheorghe Constantin. Dau numai două exemple: Petrodam II Măciuca şi Agrodor II Rm. Vâlcea sau Păuşeşti Măglaşi. Prima nu activase în tur, ci s-a înscris din retur, iar a doua n-a activat de loc. La Agrodor a fost pus vicepreşedinte Pintilie, iar el a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte din partea acesteia. Îndeplinea condiţiile? De ce nu s-a sesizat nimeni după alegeri că vicepreşedintele nu avea patru ani de conducere în structurile sportive, aşa cum cerea Legea Sporturilor şi statutul-cadru al AJF, impus de Federaţia Română de Fotbal? Ei au urmărit cu orice mijloace înlăturarea mea, chiar cu încălcarea statutelor şi regulamentelor, iar modul cum unii delegaţi de la echipele de copii şi juniori au fost daţi afară din sală şi alţii au rămas spune totul despre nişte alegeri necinstite din 2001!” Noul şef al AJF promite multe

  De la alegerea noului preşedinte al AJF Vâlcea există promisiuni că astfel de situaţii neclare vor fi îndreptate. Mihai Presu promite multe, însă nu poate să rezolve totul cât a bate din palme. Cert este că şi domnia sa a luat act de aceste aspecte bizare şi este de acord ca statutul AJF Vâlcea şi regulamentul competiţional să fie astfel întocmit încât să prezinte lucrurile cât se poate de clar. În acest sens, până la Adunarea Generală din vară este posibil să apară mai multe propuneri de modificare a statutului, ele să fie supuse atenţiei delegaţilor de echipe, iar din vară să se voteze pentru un statut aşa cum ar trebui el să fie. Totodată preşedintele AJF Vâlcea a constatat că unele situaţii erau luate de bune pe motiv că „s-au votat în Adunarea Generală din… sau în Biroul Executiv din…”, însă aspectele respective nu se regăseau în procesele verbale şi în hotărârile redactate după respectivele şedinţe.

  De la alegerea noului preşedinte al AJF Vâlcea există promisiuni că astfel de situaţii neclare vor fi îndreptate. Mihai Presu promite multe, însă nu poate să rezolve totul cât a bate din palme. Cert este că şi domnia sa a luat act de aceste aspecte bizare şi este de acord ca statutul AJF Vâlcea şi regulamentul competiţional să fie astfel întocmit încât să prezinte lucrurile cât se poate de clar. În acest sens, până la Adunarea Generală din vară este posibil să apară mai multe propuneri de modificare a statutului, ele să fie supuse atenţiei delegaţilor de echipe, iar din vară să se voteze pentru un statut aşa cum ar trebui el să fie. Totodată preşedintele AJF Vâlcea a constatat că unele situaţii erau luate de bune pe motiv că „s-au votat în Adunarea Generală din… sau în Biroul Executiv din…”, însă aspectele respective nu se regăseau în procesele verbale şi în hotărârile redactate după respectivele şedinţe.

Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button