Administratie

Primarul Răspopescu face teren de handbal la Mitrofani

Deşi nu a primit fonduri suficiente pentru a-şi pune în practică întreaga strategie de dezvoltare a comunei, primarul din Mitrofani, Lupu Răspopescu a reuşit să concretizeze o serie de investiţii importante. Modernizarea şi reabilitarea şcolii cu clasele I-VIII din Mitrofani este doar una dintre realizările cu care se poate mândri comuna lui Lupu Răspopescu. Potrivit primarului, unitatea de învăţământ beneficiază acum de încălzire centrală, staţie de epurare, mobilier nou şi grup sanitar modern. Dispensarul comunei a fost reabilitat în totalitate, suma necesară pentru lucrările efectuate ridicându-se la aproximativ 800 de milioane lei vechi. Nici ca capitolul drumuri edilul nu stă rău, până în momentul de faţă fiind asfaltaţi patru kilometri.

 „În afară de lucrările pe care le-am executat deja, pentru ca toată comuna să fie acoperită în proporţie de sută la sută, ar mai fi nevoie de asfaltarea a încă şapte kilometri”, spune Lupu Răspopescu. În prezent, la Mitrofani se lucrează la proiectul de construire a unei baze sportive de tip B, cu teren de handbal şi volei. „Iniţial ne doream să facem un teren de fotbal, dar din păcate acest lucru nu a fost posibil din cauza faptului că nu dispunem de terenul necesar. Sunt mulţumit totuşi, pentru că această bază de tip B se construieşte în curtea şcolii, având tribune, nocturnă şi gazon artificial. În scurt timp, copiii vor putea beneficia de toate aceste lucruri moderne şi de calitate”, adaugă Răspopescu.
Însă cel mai important proiect ce urmează a fi realizat la Mitrofani îl reprezintă asocierea cu Prundeniul, în urma acestei colaborări, celor două comune urmând a li se aloca suma de şase milioane de euro. Cu partea de bani destinată Mitrofaniului se vor finanţa lucrări pentru introducerea alimentării cu apă şi canalizării, asfaltarea drumurilor comunale, reabilitarea şi modernizarea căminului cultural şi nu în ultimul rând, construirea unei grădiniţe.   (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button