Liga IV

Intermediară cu surprize

NEPREVĂZUT / Meciurile disputate miercuri, 8 aprilie, au dat peste cap toate calculele, campionatul părând la un moment dat a se fi încheiat

Dacă intermediara de la mijlocul săptămânii trecute de la Liga a IV-a ar fi fost băgată la concursurile de predicţii sportive, cu siguranţă casele de pariuri s-ar fi îmbogăţit. Asta pentru că din cele 8 meciuri disputate, majoritatea pariorilor ar fi luat ca sigură victoria echipei de pe locul 2 din elita fotbalului judeţean în partida cu Posada Perişani sau ar fi optat pe 2 solist la meciul dintre Damila Măciuca şi CSM Drăgăşani. Nici unul dintre aceste pronosticuri n-a ieşit, o altă surpriză, dacă poate fi numită aşa, fiind consemnată la Mihăeşti, acolo unde Sportul a pierdut fără drept de apel confruntarea cu echipa primarului Stănică.

În rest, calculele de dinaintea etapei au ieşit oarecum. Minerul Berbeşti a mai pierdut alte două puncte pe teren propriu, de această dată AS Şirineasa punându-i probleme, Conexin a reuşit să câştige duelul cu Victoria Frânceşti, Flacăra s-a impus şi ea în faţa Vartex-ului, iar Ghecon a câştigat la limită, cu 1-0, în urma unui penalti acordat de centralul Cătălin Buşi, confruntarea cu Cozia Călimăneşti. 

Pentru două zile, Posada a scos-o din cursă pe Dinamo

Cel mai important meci al rundei, dacă ţinem cont de rezultatul consemnat, s-a disputat pe terenul CSŞ din nordul Râmnicului, acolo unde Dinamo a primit vizita Posadei Perişani. Deşi se aşteptau la un meci dificil, „câinii” n-au pregătit partida cum se cuvine, fiind taxaţi de jucătorii Posadei. Fără să forţeze prea mult, echipa primarului Ion Sandu a reuşit încă din prima repriză să-şi netezească drumul spre succes, Nicolaescu şi Laurenţiu Pufu trecându-şi numele pe lista marcatorilor. „Alb-roşii” au continuat să dezamăgească şi în partea a doua a întâlnirii, golul lui Ilie din minutul 53, spulberându-le orice urmă de speranţă în privinţa unui rezultat bun. Dinamo a pierdut cu 3-0, înfrângerea suferită fiind la un pas de a o destrăma. După acest insucces, Laurenţiu Mustăţea a declarat că-şi retrage sprijinul de la echipă şi nimic nu-l va mai determina să se răzgândească. „Nu am de ce să mai continui. Am crezut că echipa e valoroasă, însă jucătorii m-au dezamăgit. Lupta pentru titlu s-a încheiat. Umilinţa de a fi pierdut cu 3-0 în faţa Posadei, o echipă care pentru mine nu însemnă nimic, e prea mare şi va fi greu de uitat”, spunea Mustăţea după meciul cu Posada. Opţiunea la care s-a gândit în acel moment a fost provocată nu doar de eşecul dinamoviştilor, ci şi de victoria Ghecon-ului în faţa Coziei Călimăneşti, rezultat care părea a fi încheiat lupta pentru primul loc. „Câinii” se bazau pe dorinţa jucătorului Coziei, Ciprian Tudorică, de a o lecţie fostei sale echipe. Jocul bun al acestuia n-a fost însă răsplătit cu o victorie, Ghecon impunându-se la limită, cu 1-0. În aceste condiţii, Mustăţea a renunţat la luptă. N-a mai plătit nici baremul de arbitraj, drept pentru care a primit atenţionare din partea AJF-ului că Dinamo nu va mai fi programată pentru meciul cu AS Şirineasa. Până la urmă, însă, totul a revenit la normal, etapa de sâmbătă, 11 aprilie, având rolul de a restabili ordinea la Liga a IV-a.

Uite suta, nu e suta!

În tribunele stadionul CSŞ s-a vorbit despre o primă uriaşă pe care ar fi urmat să o primească Posada dacă ar fi învins-o pe Dinamo. S-a spus că o persoană din anturajul Ghecon-ului ar fi avut 100 de milioane de lei vechi la dispoziţie pentru a o premia pe Posada. Însă, până la urmă, bonusul jucătorilor Posadei a constat doar în câteva sticle cu bere, Căpătan şi colegii săi primind pentru succesul din intermediară doar primele de joc oferite în mod normal de conducerea echipei din Perişani. „Păi cum ar fi putut să ne premieze conducerea Ghecon-ului când ea de-abia a dat salariile la jucătorii săi? De fapt, nici nu aveam nevoie de vreun stimulent din partea lor. Beneficiem de un buget de invidiat pentru echipa de fotbal, aveam o bază sportivă care va putea găzdui în scurt timp meciuri de Liga a III-a, iar acum intenţionăm să ne facem şi hotel la Perişani. În aceste condiţii, n-avem de ce să aşteptăm sprijin din alte părţi”, ne-a spus un oficial al echipei din Perişani.

Seria bună a drăgăşenenilor, întreruptă la Măciuca

CSM Drăgăşani a băgat frica în echipele de Liga a IV-a în acest retur de campionat. Avea o serie lungă de meciuri fără înfrângere, astfel că se gândea să atingă apogeul în cea de-a doua parte a campionatului la meciul cu Ghecon. Până la întâlnirea cu liderul clasamentului a omis însă un adversar, pe Damila Măciuca. Echipa lui Dan Niţu i-a taxat pe drăgăşeneni, aducându-i cu picioarele de pământ înaintea derby-ului de sâmbătă pe care CSM-ul l-a câştigat.
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button