Auto-Moto

Volkswagen Tiguan

Fabricat în Germania: Conceptul Tiguan prezintă un design clar şi puternicTalent de allrounder: Conceptul Tiguan transferă ideea de Touareg în altă clasă

Putere nepoluantă: Conceptul Tiguan dispune de un „TDI curat”

Numărătoarea inversă pentru Tiguan a început: Volkswagen va lansa pe piaţă „micul Touareg” anul acesta – un Compact-SUV, un autovehicul pentru utilizarea pe toate tipurile de drumuri, terenuri şi în toate situaţiile. Câteva detalii iniţiale despre cum va arăta acest Volkswagen – cu tracţiune integrală în cele mai multe dintre versiuni – au fost dezvăluite cu ocazia expunerii prototipului Concept A la Berlin la începutul anului 2006. Masca radiatorului, farurile, capota motorului, pasajele roţilor au arătat direcţiile principale de design. Aventura SUV-ului Volkswagen continuă la Los Angeles prin avanpremiera mondială a conceptului Tiguan. Noul Compact -SUV va ajunge la primii clienţi în mai puţin de 12 luni. Conceptul prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles este echipat cu un „TDI curat” complet nou dezvoltat care anunţă viitoarea generaţie de propulsoare Volkswagen. Acest diesel al viitorului înglobează un concept modular cu diferite sisteme care vor asigura o reducere semnificativă a emisiilor poluante. Unul din acestea include un convertor catalitic pentru NOx care va reduce oxizii de azot cu până la 90% comparativ cu motoarele diesel TDI de astăzi. „Motorul curat TDI” lansat pe conceptul Tiguan este de asemenea unul din primii reprezentanţi ai ofensivei BLUETEC iniţiată împreuna cu Audi şi Mercedes-Benz. Tehnologia BLUETEC respectă cele mai stricte norme de poluare de pe piaţa americană. Aceasta a fost dezvoltată individual de fiecare producător şi are ca obiectiv reducerea cantităţii de oxizi de azot (NOx) – singurele emisii poluante care sunt mai mari la diesel în cazul unui motor pe benzină. Parteneriatul BLUETEC a fost anunţat în timpul salonului de la Los Angeles.

Conceptul Tiguan, în detaliu

• Conceptul Tiguan este caracterizat de un design puternic şi clar

Putere

„A fost foarte important pentru noi ca maşina să pară puternică. Musculoasă. Pentru noi acest lucru a fost de prioritate maximă”, explica Klaus Bischoff, şeful Centrului de Design din Wolfsburg. Bischoff continuă: „Un off-road are nevoie de o capotă lungă şi de o poziţie înaltă de condus. Aceste lucruri creează încredere în sine şi putere”. Conceptul Touareg de SUV versatil şi performant este preluat de Tiguan într-o altă clasă. Tiguan nu se opreşte acolo unde se sfârşeşte un drum normal. Dar nu şi-a câştigat acest talent în detrimentul performanţelor pe sosea ci este capabil să ruleze în ambele lumi. Conceptul Tiguan, construit special pentru salonul de la Los Angeles, subliniază clar acest lucru.Designul părţii frontale

Însemnele de pe grila radiatorului a conceptului Touran au fost proiectate tridimensional.

Un Volkswagen tipic, familiar, plăcut. Designerul şef pentru exterior Klaus Bischoff: „Am imprimat grilei radiatorului un contur puternic. Chiar dacă am făcut un pas înainte, am păstrat aceleaşi simboluri introduse pe ultimele noastre modele”. Capota motorului scoate în evidenţă farurile şi creează părţii frontale o expresie de forţă. Farurile xenon au o construcţie specială – urmând modelul reflectoarelor mari de studio – se sprijină pe axa lor centrală şi apar ca fiind suspendate liber în corpul farului.

Claritate

Conceptul Tiguan lat de 1,85 metri, înalt de 1,69 metri şi lung de 4,40 metri se remarcă prin claritatea formelor şi proporţiilor care îl disting de majoritatea Compact-SUV-urilor. Klaus Bischoff explică cum a fost obţinută această claritate: „Designul Volkswagen rezultă dintr-o arhitectură clară realizată din linii şi suprafeţe”.

Designul siluetei

Silueta caroseriei, de la nivelul farurilor până la cel al stopurilor, impresionează prin armonia similară succesiunii perlelor dintr-un colier. Această apreciere nu este cu nimic exagerată, formele caroseriei noului Concept Tiguan fiind dominate de claritatea şi forţa liniilor. Astfel, nici un detaliu nu este plasat întâmplător, ci în urma unor decizii îndelung gândite. Proiecţia optică laterală nu prezintă, cu excepţia micilor logo-uri Volkswagen încastrate în jantele de 19 ţoli turnate din aliaj, nici un semn distinctiv care să „trădeze” apartenenţa lui Concept Tiguan la marea familie de modele Volkswagen. Şi totuşi, oricare privitor va fi convins că are în faţa sa un Volkswagen, din această perspectivă înrudirea cu Touareg fiind evidentă. În plus, aerul european cu note dominant germane transpare cu pregnanţă la acest SUV. Acestea sunt exprimate prin forma dinamică, musculoasă a bosajelor aripilor, linia geamurilor laterale, dar şi desenul portierelor conturate tridimensional. Liniile suple ale montanţilor spate ai caroseriei sunt şi ele definitorii pentru designul mărcii germane. Fiecare dintre aceste detalii contribuie la închegarea unei forme unitare a lui Concept Tiguan, prezenţa optică a acestuia continuând armonios stilul lansat de Touareg.

Pneuri

Statutul de studiu al lui Concept Tiguan implică, desigur, posibilitatea explorării de către designeri a noi direcţii şi în domeniul dezvoltării pneurilor. Acestea au fost fabricate de Continental şi prezintă caracteristica originală a includerii în flancuri a unei benzi de culoare oranj, corespunzătoare cromatic nuanţei caroseriei automobilului. Aceste benzi colorate nu au rezultat în urma unei simple vopsiri, ci au fost încastrate în masa cauciucului, în cursul procesului de fabricaţie. Rezultatul optic scontat este evident, constând în sublinierea dimensiunilor apreciabile ale jantelor cu un diametru de 19 ţoli. Designul şi culoarea antracit a acestora constituie o propunere concretă pentru aspectul final corespunzător producţiei de serie.Designul părţii posterioareArhitectura constructivă rezultată din adoptarea designului de SUV clasic oferă numeroase avantaje practice. Tipic Volkswagen, designul zonei posterioare a lui Concept Tiguan aduce totuşi o notă aparte. Este tipic Volkswagen deoarece stopurile prezintă un design similar celor de la Eos sau Passat Variant, acestea fiind plasate pe aceeaşi secţiune puternic conturată a aripilor spate. Este aparte prin noua interpretare a volumelor hayonului aproape vertical care se extinde mult în jos, în zona spoilerului barei de protecţie din spate. Imediat sub hayon este amplasat spaţiul rezervat numărului de înmatriculare, iar porţiunea inferioara a paraşocului spate este nevopsită, în armonie simetrică cu cel din faţă şi în scopul evident de protecţie cu ocazia escapadelor off-road. Difuzorul integrat în această zonă este de asemenea caracteristic, cele două ţevi de eşapament amplasate lateral de acesta fiind şi ele încadrate de contururi de culoare închisă.

Interiorul

Un pavilion panoramic transparent de mari dimensiuni inundă cu lumina interiorul modular şi deosebit de spaţios. Paleta coloristică dominantă a exteriorului Compact SUV-ului este păstrată şi în interiorul acestuia, dominat de negru, argintiu şi oranj. Componentele de culoare neagră sunt scaunele din piele, bordul – ale cărui instrumente sunt încadrate cu elemente decorative din piele cu aspect retro, panourile portierelor şi volanul acoperit cu piele de aceeaşi culoare. Argintii sunt instrumentele în sine şi mânerele de deschidere a uşilor, cele interioare dar şi exterioare, iar de culoare oranj sunt toate cusăturile tapiţeriei interiorului şi inserţiile consolei centrale. Senzaţia prietenoasă şi aerisită a interiorului dominat totuşi de culorile sobre al lui Concept Tiguan ţine atât de design, cât şi de prezenţa pavilionului panoramic transparent cu dimensiuni ample (1,34 m lungime şi 0,85 m lăţime). Oricine urcă la bordul lui Concept Tiguan nu poate decât să aprecieze ergonomia avansată a interiorului acestuia, confortul asigurat fiecăruia din cei cinci ocupanţi fiind de un înalt nivel. Bancheta din spate este culisantă longitudinal şi poate fi pliată asimetric, iar în cazul rabatării totale lasă liber un spaţiu vast care permite încărcarea de obiecte cu o lungime de până la 2,50 metri, transformând astfel Concept Tiguan într-un veritabil Multi Purpose Vehicle. În cursul primului trimestru al acestui an vor fi dezvăluite şi numeroase alte inovaţii tehnice care vor fi disponibile pe noul Volkswagen. Atunci însă, numele Tiguan nu va mai trebui să fie definit prin adăugarea atributului Concept.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button