Politica

Toader, ultimul mohican-can

Până şi Guvernul a uitat de el!

În iureşul iscat de marea epurare politică naţională a şefilor liberali de instituţii, guvernanţii social-democrato-liberali au uitat, se pare, de un director numit de guvernul Tăriceanu în toamna anului trecut, în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale. Este vorba despre vâlceanul Adrian Toader, fost preşedinte al filialei judeţene a Acţiunii Populare, ajuns vicepreşedinte în PNL Vâlcea în urma fuziunii cu partidul lui Emil Constantinescu. Ei bine, Toader se numără printre ultimii liberali păstraţi în funcţii de actualul guvern.

„Sunt ultimul mohican! Ce-i drept, băieţii sunt cu ochii pe mine, însă mi-am luat şi eu măsuri de precauţie. N-am aşteptat să mă verifice ei, ci am comandat chiar eu un control al activităţii pe care am desfăşurat-o în fruntea agenţiei până acum. Nu-mi fac iluzii că voi mai rămâne prea mult în funcţie. Este o chestiune de timp şi, până la urmă, este normal să fiu schimbat. Mă voi întoarce la Vâlcea şi-mi voi vedea de treburile mele. Printre altele, mă voi ocupa de repararea vaporaşului meu şi poate, în sfârşit, îi voi da o utilitate”, ne-a declarat optimist Adrian Toader la finele săptămânii trecute.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button