Politica

Ion Nicolae votează împotriva intereselor lui Emilian Frâncu

În ultimii patru ani, preşedintele organizaţiei municipale Rm. Vâlcea a PNL, Ion Nicolae ne-a obişnuit cu o atitudine servilă faţă de şeful său de la judeţ, Emilian Frâncu. Ori de câte ori acesta din urmă a avut o părere, Nicolae s-a grăbit să încuviinţeze spusele mai-marelui său. O dată cu apropierea congresului PNL din 21 martie, situaţia pare însă să se schimbe. Nu este vreun secret faptul că Emilian Frâncu face parte dintre cei care îl susţin pe Călin Popescu Tăriceanu. Şi-a exprimat opţiunea în mai multe rânduri, în diverse feluri, mai mult sau mai puţin făţiş, în conferinţele de presă sau în interiorul partidului. Ei bine, tocmai aici apare problema. Deşi este la curent la opţiunea lui Frâncu, Nicolae nu a pregetat zilele trecute, în cadrul unei emisiuni televizate, să anunţe venirea la Vâlcea a „viitorului preşedinte al PNL”.

Era vorba despre Crin Antonescu, de care Ion Nicolae este legat prin veriga numite Ludovic Orban, cu care este coleg în Liga Aleşilor Locali. Aşadar, pentru prima oară, Nicolae votează împotriva interesului lui Frâncu, fapt care anunţă o modificare interesantă a raporturilor dintre cei doi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button