Politica

Între directorul Energomontaj şi Carmen Bălănucă există un scandal mai vechi

Unul dintre cele mai interesante zvonuri vehiculate pe piaţă, săptămâna trecută, suna cam aşa: presa locală face jocurile directorului Energomontaj, Gheorghe Nicolau, lovind dur în persoana propusă de PSD pentru şefia ARR Vâlcea. Ştiind că şi noi am criticat-o pe Carmen Bălănucă, însă fără să ne-o ceară nimeni, ne-am consultat puţin sursele pentru a afla dacă există un sâmbure de adevăr în zvonul cu pricina şi, până la urmă, ce se ascunde în spatele întregii poveşti.

Tatăl pesedistei a rămas invalid pe vremea când lucra la Nicolau

Deşi nu ne place ceea ce am aflat, trebuie să prezentăm şi această faţă a problemei. Aşa este corect, normal şi probabil că există riscul să transformăm acest subiect într-un mic serial, în condiţiile în care părţile implicate doresc să mai pună la punct unele neclarităţi.

Pentru a despica în patru firul poveştii dintre viitoarea şefă a ARR şi Gheorghe Nicolau, ne-am interesat, fără ajutorul vreunuia dintre ei, în legătură cu ce s-a întâmplat în perioada în care cei doi au lucrat împreună. Ştiam că Bălănucă a fost angajată la Energomontaj până de curând şi că plecarea sa din această societate a fost destul de zgomotoasă. Informaţiile pe care le-am obţinut în ultimele zile arată că divergenţele dintre ei au la bază o întâmplare extrem de neplăcută prin care a trecut tatăl acesteia – Ivan Gheorghe. Şi acesta a lucrat vreme îndelungată la Energomontaj. În data de 10 octombrie 2007, Ivan Gheorghe conducea autoturismul Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare B-31-SEM, proprietatea Sucursalei Energomontaj, al cărei salariat era la acel moment, din direcţia Călimăneşti spre Râmnicu Vâlcea. Pe scaunul din dreapta şoferului, se afla colegul acestuia, Maricuţ Ion, iar pe bancheta din spate Tănase Constantin şi Fleancu Virgil Nicolae. Cei patru subalterni ai lui Gheorghe Nicolau fuseseră trimişi la punctul de lucru de la Curtişoara pentru a depana un autoturism. Din păcate, pe raza localităţii Bujoreni, în dreptul depozitului de materiale al SC Apromat SA, autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocamion, proprietatea SC Laura & Mario SRL, din Bihor. Deşi vizibilitatea era redusă, iar timpul ploios, Manea Dobrin Florin, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care se deplasa în faţa sa, la un moment dat a frânat brusc şi a intrat pe contrasens, lovind maşina condusă de Ivan.

Viitoarea şefă a ARR, silită să plece şi ea din societate

În urma accidentului, Ivan Gheorghe a rămas invalid. Conform adresei nr. 19582/04.12.2007, întocmită de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Ivan a suferit un traumatism la coloana cervicală cu fractură C2, traumatism cranio-cerebral şi fractură de gambă stângă. Ancheta desfăşurată ulterior de reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, a stabilit că „sunt întrunite condiţiile legale pentru ca evenimentul să fie înregistrat ca accident de muncă”. De asemenea, pentru încălcarea reglementărilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr.319/2006, Sucursala Energomontaj a fost „sancţionată” contravenţional cu avertisment. Cu toate că autorităţile au stabilit că este vorba despre un accident de muncă, Ivan nu a fost sprijinit de nimeni pentru a-şi trata afecţiunile suferite. În perioada care a urmat, el a cheltuit din propriul buzunar sume colosale pentru spitalizare, medicamente şi recuperare. La un moment dat, a decis să-şi facă dreptate prin justiţie, procesul său cu Sucursala Energomontaj fiind pe rol şi astăzi. Între timp, se pare că între Carmen Balănucă şi directorul Energomontaj au existat mai multe certuri şi ameninţări, pesedista fiind silită, anul trecut, să renunţe la postul pe care îl ocupa în cadrul societăţii. Pe surse, am mai aflat că este posibil ca Nicolau să se teamă că, în cazul în care Carmen Bălănucă va fi instalată în conducerea ARR, instituţie abilitată să acorde şi să retragă licenţe inclusiv pentru utilaje, aceasta va fi mai puţin înţelegătoare dacă sunt întâlnite anumite deficienţe pe viitor. Gurile rele mai spun că Nicolau are tot interesul ca presa locală să împiedice numirea fiicei lui Ivan Gheorghe Ivan în fruntea Autorităţii Rutiere Române, fiind dispus la multe lucruri în acest sens. Chiar dacă acest scenariu ar fi adevărat, cu siguranţă că zvonul care a ajuns la urechile noastre trebuia să sune cam aşa: „o parte a presei face jocurile directorului Energomontaj, Gheorghe Nicolau, lovind dur în persoana propusă de PSD pentru şefia ARR Vâlcea”.
Nu e un secret pentru nimeni faptul că presa, voit sau fără intenţie, face jocurile cuiva. De fiecare dată când criticăm o persoană sau o structură, altcineva poate avea de câştigat. De aceea, oricând suntem deschişi să ascultăm şi să publicăm punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate. În cazul de faţă, nu vrem să se înţeleagă că directorul Gheorghe Nicolau ar avea vreo legătură cu atacurile în presă la adresa reprezentantei PSD, însă, este clar că între el şi Carmen Bălănucă există o dispută mai veche, cu conotaţii destul de ciudate.
Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button