Administratie

Ion Sandu, exasperat de incompetenţa unor funcţionari publici

Unul dintre cei mai tenace primari ai judeţului Vâlcea a hotărât că este timpul ca cineva să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte activitatea unor funcţionari publici care nu-şi fac sau nu ştiu să-şi facă treaba aşa cum ar trebui. La sfârşitul anului trecut, guvernul a iniţiat un proiect menit a-i sprijini pe micii întreprinzători de la sate care deţin terenuri agricole, animale sau stupi. Cei care doresc să participe la acest proiect primesc anual de la stat aproximativ 1.500 de euro. Toate bune şi frumoase, până la birocraţia din România care îţi taie tot elanul. De acest lucru s-a lovit şi primarul comunei Perişani, Ion Sandu, care, după ce a dus o muncă asiduă de convingere a oamenilor că merită şi au tot dreptul să beneficieze de banii de la stat, şi-a văzut planurile date peste cap de unii funcţionari care aveau menirea de a-i încuraja pe cetăţeni şi nicidecum a le pune beţe-n roate.

„Având experienţa proiectelor pe SAPARD, am încercat să-i conving pe oameni să-şi depună dosarele. La început a fost foarte dificil, am organizat şedinţe în fiecare sat pentru a le explica oamenilor cum stau lucrurile. În cele din urmă, am convins câteva zeci de persoane să înceapă aceste demersuri pentru a obţine banii. Până aici, totul a decurs bine, numai că de la primărie şi până la Direcţia Agricolă oamenii mai trebuiau să treacă şi pe la un oficiu de consultanţă, unde au apărut problemele. Practic, funcţionarii de acolo mi-au zăpăcit oamenii, iar mulţi dintre ei au renunţat după ce au fost nevoiţi să facă vreo zece drumuri între Vâlcea şi Perişani. Îi trimiteau după o adeverinţă de la primărie, iar când ajungeau înapoi cu ea le ziceau că de fapt nu de asta aveau nevoie, şi tot aşa. Din cele aproximativ 30 de dosare, unul singur a trecut, şi asta doar pentru faptul că acel om a strâns absolut toate adeverinţele pe care le-am eliberat de aici. Au încercat să-l întoarcă şi pe el, însă cetăţeanul a pus pe masă toate actele pe care le avea, iar funcţionarul a luat ceea ce susţinea că mai trebuie la dosar. Toate erau adeverinţe care mai fuseseră pe la respectivii funcţionari şi care au fost refuzate din motive ştiute numai de ei. Cei care lucrează la acest Oficiu de Consultanţă Judeţeană şi-au bătut joc de oameni! Nu ştiu de ce se mai miră lumea că se pierd banii europeni… Am fost la directorul acestui oficiu care are sediul în prefectură la etajul 4 şi mi-a spus că se mai întâmplă lucruri de genul acesta din cauza insuficienţei personalului, că sunt multe dosare, că nu sunt bine structurate şi din cauza asta se întâmplă aşa. M-am enervat şi le-am spus că pe aceste dosare va fi trecut ca elaborator de proiect Primăria Perişani iar ei au zis că nu este posibil pentru că trebuie să treacă prin oficiul respectiv. În ghidul pentru acest proiect nu este stipulat nicăieri că omul trebuie să se ducă la Oficiul de Consultanţă Judeţeană. Scrie doar faptul că trebuie văzut de un specialist, iar dacă eu am în cadrul primăriei specialişti, de ce nu poate omul să vină la primărie şi este obligat să treacă prin acest filtru care este OCJ? După ce s-au consultat la Bucureşti, cei  de la OCJ au spus că primarul are dreptare iar proiectul respectiv poate ajunge la DADR fără a mai trece prin acel oficiu. După ce am preluat noi iniţiativa au trecut trei proiecte; din păcate, am pierdut foarte mult timp, iar data limită pentru prima secţiune a fost 27 martie. Ne-am luat însă măsuri de precauţie şi imediat ce se deschide cea din aprilie, vom fi pregătiţi”, ne-a declarat primarul comunei Perişani. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button