Liga IV

Săptămână reuşită pentru AS Şirineasa

PROGRES / Deşi a început mai prost perioada de pregătire, gruparea antrenată de Costel Gaiţă a redresat situaţia, reuşind o remiză în faţa celor de la Conexin Runcu şi o victorie cu Luncavăţul Popeşti

Pentru returul campionatului nu se anunţă mari schimbări în lotul grupării sprijinite de Dan Săraru. Oficialii de la AS Şirineasa sunt în discuţii cu diverşi jucători, însă singurele certitudini de până acum sunt reprezentate de Bogdan şi Cosmin Streinu, jucători legitimaţi la formaţia antrenată de Costel Gaiţă, dar care, din diverse motive, n-au mai jucat în ultima perioadă. Chiar dacă nu şi-au propus o infuzie masivă de jucători, conducătorii echipei din Şirineasa sunt încrezători că-şi vor putea duce la îndeplinire obiectivele stabilite pentru acest sezon.

Pentru acest lucru au căzut de acord împreună cu jucătorii că este nevoie şi de o pregătire corespunzătoare în această perioadă de pauză, cu antrenamente şi meciuri amicale cât mai multe. Marga şi compania au suferit la început şi eşecuri, dar de săptămâna trecută lucrurile au revenit în normalitate.
Joi, 29 ianuarie, AS Şirineasa a remizat, scor 0-0, la Budeşti, în duelul cu colega de eşalon, Conexin Runcu, iar duminică, 1 februarie, jucătorii antrenaţi de Costel Gaiţă au reuşit să se impună, după 100 de minute de joc, cu scorul de 3-0 în faţa Luncavăţului Popeşti. Următorul adversar al echipei din Şirineasa va fi AS Mihăeşti, formaţie pe care gruparea lui Dan Săraru o va întâlni marţi, 3 februarie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button