Volei

CET Govora se reuneşte pe 10 ianuarie

După aproape trei săptămâni de vacanţă (în care fiecare dintre jucătoare a putut să-şi viziteze familia şi să-şi petreacă în linişte Sărbătorile de Iarnă), lotul echipei CET Govora se va reuni din nou vineri, 10 ianuarie. Baschetbalistele antrenate de soţii Mihai şi Antoaneta Toma se vor pregăti o perioadă la Rm. Vâlcea, unde Florina Diaconu, Raluca Ungureanu şi compania vor alterna pregătirea tehnico-tactică din Sala Traian cu cea fizică de pe Dealul Capela şi de la Stadionul „Municipal” din Zăvoi. Ulterior, dacă lucrurile se vor prezenta bine din punct de vedere financiar, se intenţionează inclusiv efectuarea unui stagiu centralizat de pregătire. Durata acestuia: o săptămână. Cea mai probabilă destinaţie: una dintre staţiunile situate pe raza judeţului.

În acest cantonament, tehnicienii echipei îşi doresc ca  jucătoarele să-şi încarce bateriile pentru un retur care se anunţă a fi extrem de dificil. Cea de-a doua parte a campionatului va demara, cel mai probabil, pe 7 februarie.

Locul 4 – o clasare pe măsura investiţiilor
• conducerea clubului vâlcean este mulţumită de poziţia ocupată la finele turului

Conducerea clubului CET Govora este mulţumită de evoluţia echipei antrenate de Mihai Toma în tur, locul 4 ocupat la jumătatea sezonului regulat fiind conform cu obiectivul trasat la începutului campionatului. „E o clasare foarte bună, dar sigur că se putea şi mai bine. Puteam avea înfrângeri mai puţine, dacă învingeam Alexandria în Sala Traian şi dacă reuşeam să câştigăm la Oradea sau chiar la Arad. Dar, una peste alta, faţă de investiţiile pe care le-am făcut vara trecută, ne situăm destul de bine. Sunt echipe clasate sub noi, cum e cazul grupărilor din Cluj-Napoca şi Sf. Gheorghe, care au investit mai mulţi bani pentru transferuri”, afirmă preşedintele CS CET Govora, Dorin Vlad.

Sârboaica Ivovic nu mai este dorită în lot
• CET Govora a ratat transferul pivotului Bianca Vescan

În această pauză competiţională, nu este exclus ca echipa vâlceană să se despartă de serviciile uneia dintre cele patru „straniere”. Aşa cum era de aşteptat, pe „lista neagră” se află pivotul Marijana Ivovic, care nu mai intră cam de multişor în vederile antrenorului Mihai Toma. Conducerea clubului va căuta o soluţie pentru înlocuirea acesteia până pe 20 ianuarie, data limită până la care se pot înregistra noile transferuri la FR Baschet. Cel mai probabil, dacă va fi vorba de o achiziţie, nu se va mai apela însă la serviciile unei „straniere”, ci a unei jucătoare autohtone. Deocamdată, un singur lucru este cert: CET Govora a ratat achiziţionarea pivotului de lot naţional Bianca Vescan. Negocierile au fost oprite atunci când a venit vorba de stabilirea salariului, baschetbalista fiind mult mai pretenţioasă în raport cu suma pe care au putut să o ofere oficialii clubului vâlcean.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button