Politica

Zvetlana Preoteasa n-a rămas fără „păpică” nici în 2009

Fanii văzuţi şi nevăzuţi ai Zvetlanei „Bacaloreat” Preoteasa pot răsufla uşuraţi, pentru că doamna de un metru şi un pic, care începuse să vorbească cu toată lumea de parcă s-ar fi aflat la etajul trei şi ceilalţi la parter, şi-a găsit serviciu, şi încă unul suficient de bine plătit cât să-şi asigure de-ale gurii şi ţoale în tendinţe. Cică, în următorii patru ani, pentru o leafă de 1.500 RON, fostul ministru secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar va căra mapa senatorului Teodor Meleşcanu, care s-a milostivit angajând-o pe „mama şi tata are trei servicii” pe postul de consilier parlamentar. Cel puţin aşa ni s-a transmis şi nouă. Partea şi mai amuzantă a lucrurilor este că Teodor Meleşcanu face parte din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat.

Asta înseamnă că „Steaua căzătoare a sudului” va trebui să-l consilieze pe Teodor Meleşcanu pe probleme care-i sunt mult mai străine decât limba şi literatura română. Dar, până la urmă, cine ştie de unde sare iepurele şi ce geniu militar o zace în Zveti!? Mâine-poimâine o vedem pe experta MALLiilor povăţuindu-l pe fostul ministru al Apărării cum să readucă pacea în Gaza.  E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button