Administratie

Asfaltările în sezonul friguros, criticate de Romulus Bulacu

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, democrat-liberalul Romulus Bulacu se arată nemulţumit de modul în care Guvernul Tăriceanu a înţeles să aloce bani pentru asfaltarea unor drumuri judeţene şi comunale, în plin sezon friguros, adică exact atunci când sunt contraindicate lucrările de infrastructură. În judeţul Vâlcea, cele 200 miliarde lei alocate de Executiv pentru cei 30 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale au fost deja cheltuite, în cazul în care acest lucru nu s-ar fi întâmplat, banii întorcându-se la bugetul de stat la finele acestui an. „Am fost nemulţumit de calitatea unor lucrări şi am dispus refacerea acestora. Aveam temeri serioase că asfaltările grăbite pe timp de iarnă nu sunt bune. Este exclusiv vina guvernului, nu a executantului, care şi-a făcut foarte bine treaba în condiţiile date.

Banii trebuiau să vină în vară, nu acum, când temperaturile sunt foarte scăzute. Unele dintre lucrări s-au remediat, altele sunt în curs de remediere. Ne-am grăbit să terminăm cei 30 de kilometri, pentru că dacă nu o făceam în luna aceasta, banii se duceau înapoi la guvern”, ne-a declarat Bulacu. O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button