Administratie

100 de kilometri de drumuri asfaltaţi de la începutul mandatului preşedintelui Cîlea

Preşedintele Ion Cîlea a reamintit că, de curând, CJ Vâlcea a aprobat alocarea a 200 miliarde lei pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi comunale. „Înainte de toate, vreau să menţionez că aceşti bani nu au fost aduşi de Frâncu sau de alţi liberali, ci ne-au fost repartizaţi în urma solicitării pe care personal am făcut-o la Bucureşti. Sigur, eu am cerut 380 de miliarde şi am vorbit în câteva rânduri cu domnul preşedinte Mircea Geoană, pe care l-am rugat să ne susţină cauza la ministere. Dialoguri pe această temă am mai avut şi cu Liviu Dragnea, preşedintele Uniunii Consiliilor Judeţene din România, care m-a sunat din cabinetul ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, să-mi dea vestea. Am discutat atunci şi cu ministrul, dar tot nu am putut să obţin mai mult de 200 de miliarde.

Nu-mi arog nu ştiu ce merite pentru treaba asta, ca unii de la PNL, că doar nu i-am adus de acasă, dar am vrut să explic că ăia care se laudă cu aducerea fondurilor mint şi nu au nicio legătură cu această reuşită. Vreau să vă reamintesc că Vâlcea, Teleorman şi Olt sunt judeţele care au primit cele mai mari sume, iar asta nu datorită implicării liberalilor. În plus, banii s-au dat foarte târziu. Fondurile s-au aprobat pe 10 noiembrie, deci vă daţi seama ce înseamnă să te apuci după această dată să asfaltezi zeci de kilometri, când nici condiţiile meteo nu prea te ajută”, a anunţat preşedintele Cîlea. El a mai spus că toate lucrările au fost încredinţate Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Deşi volumul de lucrări a fost foarte mare, RAJDP a făcut faţă cu brio acestei provocări „unică în istoria judeţului”. „Nici pe timpul comunismului nu s-a muncit mai în forţă ca acum şi eu zic că ne-am descurcat excelent. Am făcut şedinţe operative în fiecare dimineaţă, unde a participat întreaga conducere a Regiei, în frunte cu domnul director Nicolae Vălimăreanu. Am stabilit împreună un set de măsuri, iar în nici trei săptămâni am reuşit să finalizăm 27 de obiective, din 31. Zilele trecute, am încheiat lucrările la Valea Mare, Diculeşti, Nicolae Bălcescu, deci mai rămân de asfaltat câteva drumuri din Budeşti, Păuşeşti Măglaşi, Lădeşti şi Ştefăneşti. Ne-am grăbit un pic din cauză că, dacă nu folosim banii până la finele anului, ni se retrag. Cred că suntem singurul judeţ din ţară care nu va returna niciun ban. Pe toate programele de investiţii, anul acesta, eu cred că am reuşit să asfaltăm aproape 100 de kilometri de drumuri, ceea ce nu e deloc rău. În oferta mea electorală, am trecut 238 de kilometri de drumuri asfaltate, în patru ani, dar sunt convins că voi depăşi cu mult ceea ce mi-am propus, mai ales dacă PSD va intra la guvernare”, a mai adăugat Ion Cîlea.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button