Administratie

Gutău îşi face staţie de captare, Cîlea ameninţă că Apavil va livra apă direct platformei chimice

Deşi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea a declarat că se împotriveşte creşterii preţului la apă cu 28%, primarul Râmnicului, Mircia Gutău nu cedează în demersul său de a construi o staţie de captare care să deservească municipiul, fără a mai avea nevoie de serviciile Acvarim. „Am luat deja legătura cu Apele Române şi Agenţia pentru Protecţia Mediului în vederea obţinerii tuturor avizelor necesare. Vreau ca până în vară să vin în faţa cetăţenilor şi să reduc preţul la apă. Am demarat acţiunea, suntem în grafic, s-a obţinut proiectul necesar obţinerii autorizaţiei de construire unei staţii de captare a apei din râul Olăneşti, în zona Ştirbei Vodă. Toată investiţia nu depăşeşte un milion de euro. Avem banii prevăzuţi în fondul de dezvoltare şi vreau ca în trei luni de zile să fie pusă la punct această investiţie deosebit de importantă pentru râmniceni”, a declarat primarul în cadrul unei conferinţe de presă.

 Acesta a mai spus că nu va fi de acord cu aderarea municipiului la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară. „Nu voi fi de acord cu fuziunea şi nu voi face protecţie socială pentru alte localităţi, aş cum s-ar dori. În această perioadă, cu toţii ne gândim la bucăţica noastră. Eu mă gândesc doar la ce am în subordine şi vreau să-i asigur pe vâlceni că mă gândesc doar la buzunarul lor şi la reducerea preţului la apă”, a adăugat Mircia Gutău. La rândul său, Ion Cîlea ne-a declarat că în niciun caz nu poate fi vorba despre un abuz al Apavil. „Nu ştie multă lume ceea că vă voi spune acum. Apavil vinde apa cu 5 mii de lei vechi pe metru cub iar Acvarim o dă cu circa 25 mii lei. Aşadar, cine creşte preţul? Dacă domnul primar nu se răzgândeşte, vă asigur că Apavil va găsi soluţii. Nu exclud varianta de a livra direct apă platformei chimice şi chiar asociaţiilor de proprietari din municipiu. În ultimă instanţă, putem închiria reţelele din Râmnicu Vâlcea”, spune Cîlea. Acesta speră însă ca primarul Mircia Gutău să revină la sentimente mai bune, pentru că acest lucru ar fi doar în interesul cetăţenilor. „M-am zbătut pentru unificarea societăţilor de apă. S-au cheltuit mulţi bani şi ar fi păcat să abandonăm proiectul”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button