Diverse

Luminiţa face senzaţie la Euro!

Viaţă după Tadici!
România – Ungaria 27-21

România a disputat miercuri, 3 decembrie, primul meci la turneul final al Campionatului European de handbal feminin. Elevele lui Radu Voina au pornit cu dreptul la ediţia din acest an, luându-şi revanşa în faţa reprezentativei Ungariei, care ne-a învins fără drept de apel la Jocurile Olimpice de la Beijing, în faza sferturilor de finală, anulându-le şansele de a cuceri o medalie în China. De data aceasta, cu un selecţioner nou şi cu o echipă puţin schimbată (faţă de meciul din august nu s-au mai aflat pe teren Valeria Beşe, Aurelia Brădeanu, Ionela Stanca şi Adriana Nechita-Olteanu), tricolorele au interpretat o altă partitură.

Mult mai atente şi mai concentrate au reuşit să pună la respect o echipă maghiară de asemenea aflată în perioada de reconstrucţie. Româncele au condus ostilităţile pe teren din minutul 2, atunci când au înscris primul gol al meciului şi până la final, nelăsându-le nici o şansă adversarelor de a trece la conducerea partidei, deşi au existat unele momente delicate. Tricolorele au închis bine defensiva în primele 6 minute, beneficiind şi de o serie de 6 mingi apărat consecutiv de Luminiţa Dinu, iar consecinţele s-au văzut pe tabela de marcaj: 3-0 pentru jucătoarele pregătite de Radu Voina! Mai mult decât atât, în minutele următoare, româncele s-au distanţat chiar la patru goluri: 6-2 şi apoi 7-3. Cu Gabriella Szucs vârf de lance, Ungaria s-a apropiat la 7-5, dar după aceea tot tricolorele s-au aflat la timonă. Adina Fiera a marcat pentru 8-5, apoi Valentina Ardean a irosit o aruncare de la 7 metri (a ţintit transversala apoi mingea s-a dus peste poartă), însă a urmat un nou gol, marcat de Oana Manea de pe semicerc, pentru 9-5. Moment în care unguroaicele au intrat imediat într-un time-out de urgenţă. În următoarele 3 minute, jucătoarele din ţara vecină au recuperat 3 din goluri (9-8), aşa că a fost rândul lui Radu Voina să ceară timp de odihnă. Dar româncele aveau să întreacă iarăşi în ratări în finalul reprizei: Amariei – din 7 metri, Ardean – pe contraatac, însă tot tricolorele au intrat în avantaj la vestiare: 11-9.
Pauza a adus pe teren o echipă română la fel de determinată să obţină un rezultat favorabil. S-a mers cap la cap o perioadă, iar la 15-14 pentru tricolore (în minutul 35), unguroaica Anita Gorbicz a ratat egalarea, trimiţând în bară o aruncare de la 7 metri. A fost momentul psihologic al partidei. În loc de a restabili egalitatea, unguroaicele s-au văzut iarăşi puse la respect. Tricolorele le-au taxat imediat pe adversare şi s-au desprins la 19-14 în minutul 41. Lucrurile au continuat să meargă bine (Luminiţa Dinu a apărat iarăşi un 7 metri), astfel că la 23-16 antrenorul ungur a fost nevoit să ceară iarăşi time-out. Era însă prea târziu pentru a mai schimba ceva. Unguroaicele au mai avut două zvâcniri pe final (s-au apropiat la 23-18 în minutul 49, iar ulterior la 24-20 în minutul 54), însă doar atât. Finalul a fost al tricolorelor, care au avut maturitatea necesară să se menţine la conducerea partidei până la final şi să se impună cu 27-21. Orice s-ar spune, a fost o victorie obţinută împotriva tuturor cârcotaşilor, care au susţinut că România este o echipă terminată.
Au marcat pentru tricolore: Narcisa Lecuşanu – 5 goluri, Oana Manea – 5, Cristina Neagu – 5, Valentina Ardean – 4, Ramona Maier – 3, Adina Fiera – 3 şi Carmen Amariei – 2.

Tricolorele au păşit în turul secund

Succesul în faţa Ungariei a avut o dublă însemnătate. În afara faptului că a reprezentat un pas cu dreptul la Campionatul European din Macedonia, victoria poate însemna practic şi calificarea echipei române în a doua fază a competiţiei. Aşa cum se cunoaşte, în faza următoare vor accede primele trei clasate din fiecare grupă, aşa că victoria obţinută în faţa unguroaicelor le poate aduce tricolorelor măcar locul 3, chiar dacă vor pierde celelalte două meciuri pe care le mai au de disputat în Grupa A. În cazul în care vor mai obţine încă două succese, în faţa Franţei şi Danemarcei, tricolorele ar putea porni în grupele principale chiar cu 4 puncte, mai multe decât ar acumula campioana olimpică şi europeană en-titre Norvegia, care a remizat în primul meci susţinut la Euro 2008, mai mult decât surprinzător, cu Spania (21-21).

Franţa şi Danemarca, următoarele adversare

În următoarea partidă pe care o vor disputa la Campionatul European din Macedonia, tricolorele vor întâlni Franţa. Jucătoarele pregătite de Olivier Krumbholz au pierdut primul meci disputat miercuri la turneul final, fiind depăşite la limită de selecţionata Danemarcei (23-24). Meciul România – Franţa se va disputa vineri, 5 decembrie, de la 19.15 (ora României) şi va fi transmis în direct pe postul TVR 2. Ulterior, România va întâlni Danemarca, meciul împotriva nordicelor urmând a avea loc duminică, 7 decembrie, de la ora 21.15.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button