Liga IV

Olteţul Zătreni se retrage din campionat

• anunţul a fost făcut de primarul Constantin Liţoiu, sătul de atâtea cheltuieli, arbitraje potrivnice şi lipsa rezultatelor

Deşi fuseseră avertizaţi înaintea partidei cu CSM Drăgăşani că dacă nu se vor impune nici în acest meci, echipa se va desfiinţa, jucătorii Olteţului Zătreni n-au putut împiedica dezastrul. Chiar dacă a fost supărat şi pe arbitraj, nu doar pe echipă, primarul Constantin Liţoiu a anunţat la sfârşitul întâlnirii că acesta a fost ultimul meci al echipei Olteţul Zătreni în Liga a IV-a. Ideea fusese mai demult lansată de edilul din Zătreni, însă toată lumea a crezut că nu e decât o glumă atunci când spunea că e mai bine să se întoarcă la Onoare decât să cheltuiască atâţia bani în Elită.

„Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş. Aveam rezultate, ne mergea bine la Onoare, nici nu cheltuiam atât. Tot timpul aveam motive de bucurie, eram cei mai buni, venea lumea la meci duminica, în ziua liberă, nu ne făceam atâţia nervi, puteau tot timpul să cânte «Cine e pe primul loc!». Dacă nu termină în primele 15 acest tur de campionat, desfiinţez echipa. Păi cu banii pe care-i dau la fotbal pentru a o ţine la acest nivel, cred că asfaltez un drum de 1 kilometru”, spunea Liţoiu în urmă cu câteva săptămâni.
Cum Olteţul Zătreni ocupă acum locul 16, primarul a afirmat că va trece la fapte. „Olteţul Zătreni se desfiinţează. Pentru ce să mai continuăm, să facem atâtea sacrificii? Ca să-şi bată arbitrii joc de noi pe unde ne prind? Rezultate nu sunt, ci doar indisciplină şi cheltuieli mari. Nu văd nici un argument să mai continuăm. Nu avem nici o mulţumire de pe urma acestei participări în Liga a IV-a. O să retrogradăm, aşa că nu are rost să mai cheltuim banii degeaba până la finalul campionatului. Nu e nici o glumă şi nici nu mă voi răzgândi. Jucătorii sunt liberi de contract, pot pleca oriunde. Cine-şi doreşte serviciile lor, poate să vină să-şi aleagă. Nu este o decizie luată la nervi”, ne-a informat Constantin Liţoiu, la sfârşitul partidei cu CSM Drăgăşani, pierdută de Olteţul cu scorul de 5-3. Totodată acesta a mai menţionat că decizia sa vizavi de echipa de fotbal nu va afecta proiectul pentru baza sportivă depus deja pe Ordonanţa 7, care aşteaptă încă aprobare.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button