Administratie

Consilierii judeţeni, controlaţi la incompatibilitate

După ce au descoperite că nu mai puţin de 25 de primari şi viceprimari vâlceni se aflau în situaţie de incompatibilitate – având funcţii de conducere în diverse societăţi comerciale, juriştii Prefecturii au demarat un nou control. De această dată, cei verificaţi sunt consilierii judeţeni. Registrul Comerţului va pune la dispoziţia funcţionarilor Prefecturii toate informaţiile legate de posibilele implicări ale aleşilor în societăţi comerciale. Cei care vor fi găsiţi incompatibili vor trebui să renunţe la calitatea de administrator, în caz contrar riscând să-şi piardă mandatele. De controalele Prefecturii nu vor scăpa nici consilierii locali. „Toţi cei 25 de primari şi viceprimari cu probleme au intrat în legalitatea.

Voi da un termen şi consilierilor judeţeni; dacă nu vor respecta legea, riscă să-şi piardă calitatea de aleşi. Personal, nu cred că vom avea surprize, pentru că au avut timp suficient să intre în legalitate după ce au aflat de cei 25 de primari şi viceprimari. De verificări nu scapă nici consilierii locali, însă aici va fi o muncă titanică, pentru că aceştia sunt de ordinul miilor”, ne-a declarat prefectul Radu Renga.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button