Liga V

Victorie fără probleme pentru „câinii” din Şuşani

Dinamo Şuşani a făcut legea pe teren şi a înscris de cinci ori, prin Ovidiu Iagăru (2), Mihai Popescu (2) şi Mihai Dinu, în timp ce Victoria Lungeşti nu a reuşit să marcheze decât golul de onoare, astfel că scorul final a fost favorabil „câinilor” (5-1). Deşi echipa din Şuşani nu dispune deocamdată de o bază pentru a activa în Liga a IV-a, totuşi, trage tare pentru a ajunge pe primul loc la finele campionatului. „Iniţial, ne propusesem ca obiectiv promovarea în elita judeţeană de fotbal. Dar nu am reuşit să demarăm până în momentul de faţă lucrările de modernizare a bazei sportive. Deocamdată am primit aprobarea şi sper ca anul viitor să avem un nou stadion. Consider că avem o echipă destul de puternică, care putea fi în momentul de faţă pe locul 2, la acelaşi număr de puncte cu lidera din Orleşti, dacă nu am fi pierdut trei puncte la „masa verde”, în disputa cu Avântul Amărăşti.

 A fost vina mea, deoarece uitasem că trebuie să folosesc trei juniori, în loc de doi, conform noilor reguli de joc din acest campionat. Chiar şi aşa, consider că noi avem cele mai mari şanse de promovare. În retur, meciurile cu Voinţa Orleşti şi Olteţul Bălceşti le vom disputa pe teren propriu. Pentru a fi destul de pregătiţi pentru aceste confruntări, în pauza de iarnă voi mai aduce încă doi jucători experimentaţi”, ne-a spus delegatul din Şuşani, Ilarion Mitrache.

Echipa din Lungeşti speră să câştige la „masa verde”

Chiar dacă pe teren a pierdut de o manieră categorică, echipa din Lungeşti mai speră totuşi că succesul îi va fi trecut în cont. La sfârşit, a formulat o contestaţie pentru un jucător dinamovist care, cred cei de la Victoria, nu evoluează doar pentru formaţia din Şuşani. Rămâne de văzut dacă această contestaţie se dovedeşte a fi fost fondată. Până când Comisia de Disciplină va da un verdict, jucătorii din Lungeşti se pregătesc psihic pentru următorul meci, cu Voinţa Orleşti. Aşa cum Gloria Buzău a reuşit să încurce Steaua, speră ca şi ei să producă surpriza campionatului şi să scoată măcar o remiză în faţa liderului clasamentului din seria a II-a de la „Onoare”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button