Alte sporturi

CS Chimia Rm. Vâlcea şi-a făcut bilanţul pe 2008

• se clasează pe locul 52, din cele 850 de cluburi existente în ţară

 Marţi, 11 noiembrie, conducerea de la C.S. Chimia Rm. Vâlcea a ţinut o şedinţă la care au fost convocaţi toţi antrenorii legitimaţi în cadrul clubului, pentru a evalua performanţele secţiilor sportive şi a analiza rezultatele obţinute pe anul competiţional 2008. După dezbateri intense, conducerea clubului s-a arătat mulţumită de prestaţia antrenorilor şi a adus în vedere faptul că  toţi angajaţii trebuie să respecte şi să menţină în continuare Chimia la rang înalt. „Sunt mulţumit de rezultatele obţinute anul acesta în cadrul tuturor secţiilor sportive. La fondurile de care am dispus pentru deplasările în competiţii şi nu numai, rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare. Toţi antrenorii şi-au respectat clubul şi au avut o comportare meritorie la concursurile la care au participat.

Până în luna noiembrie, CS Chimia a obţinut peste 100 de medalii, iar anul competiţional încă nu s-a încheiat. Aceste rezultate plasează Chimia pe un onorabil loc 52, din totalul de 850 de cluburi existente în ţară. În baza acestui clasament, nu vreau decât să vă felicit şi să vă urez în continuare mult succes şi să reprezentaţi cu mândrie clubul oriunde mergeţi”, a ţinut să spună directorul Dumitru Drăguţă antrenorilor prezenţi la şedinţă.
Pe 27 noiembrie, Direcţia pentru Sport a Judeţului Vâlcea va premia cei mai buni sportivi ai judeţului Vâlcea. Anul trecut, CS Chimia Rm. Vâlcea a figurat cu şapte sportivi prezenţi în primii zece, lucru ce demonstrează că clubul vâlcean produce în continuare sportivi de valoare. Acest lucru se datorează în cea mai  mare parte muncii depuse ani de-a rândul de întregul colectiv de antrenori. Cu siguranţă, şi anul acesta, Top 10 al celor mai buni sportivi vâlceni va fi dominat de campioni proveniţi de la clubul fanion al judeţului, CS Chimia Rm. Vâlcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button