Liga IV

Surpriza etapei, la Fedeleşoiu

• Vartex-ul a reuşit să încurce planurile celor de la Ghecon

Lupta pentru primul loc pare a fi mai strânsă decât oricând. Există toate ingredientele unui campionat cum n-a mai fost de mult în fotbalul judeţean. Sunt mai multe echipe care au şanse la primul loc, o perioadă au mers cap la cap, însă a venit şi vremea surprizelor. În etapa trecută, Dinamo, CSM II şi Sportul s-au încurcat, iar de acest lucru a profitat Ghecon-ul care se instalase în fruntea eşalonului de elită judeţean. Au stat acolo, însă, doar cât a face o poză cu clasamentul. Adică vreo 3 zile, până la meciul cu Vartex, din intermediară. Puţini se aşteptau ca acolo să se înregistreze o surpriză, mai ales că gruparea lui George Popolan nu reuşise să obţină în cele 8 etape de până atunci decât o singură victorie.

A înregistrat-o acum şi pe a doua, succes care a schimbat pentru moment ierarhia în Liga a IV-a şi care s-ar putea dovedi a fi de o mare importanţă în lupta pentru primul loc. Surpriza înregistrată de Vartex este cu atât mai mare cu cât formaţia de la Fedeleşoiu a fost condusă de Ghecon cu 1-0, după golul lui Şorega, marcat în minutul 28. Rezultatul s-a menţinut până prin minutul 50 când Vartex-ul a revenit în joc. „Bugi” Palade a prins un şut de la vreo 20 de metri care s-a dus la vinclu: bară-gol şi 1-1. Formaţia antrenată de Emil Popescu a încercat să revină la timona partidei, însă situaţia s-a complicat, gazdele înscriind din nou. Toader „le-a băgat mortul în casă” cu un şut la semi-înălţime, pe colţul lung: 2-1. La acest scor, singura variantă pentru Ghecon era să se instaleze cu toată echipa în careul gazdelor. Tactica n-a dat roade, Giurcă, intrat în partea secundă, şi-a coordonat bine coechipierii, astfel că poarta Vartex-ului n-a mai putut fi perforată. Până la final tot jucătorii gazdelor au mai avut şanse de a marca, pe contraatac. Popolan, intrat în ultimele minute, a ratat două ocazii, la fel cum a făcut-o şi Toader dintr-o situaţie clară de gol. A driblat chiar şi portarul, pe Mihalache, însă a şutat slab, permiţându-i un jucător de-al oaspeţilor să scoată mingea de pe linia porţii. Tot pe contraatac, mai scăpase o dată Vartex-ul. Roşoagă a făcut fault la mijlocul terenului, fiind eliminat întrucât se afla în postură de ultim apărător. S-a terminat 2-1 pentru Vartex, rezultat numai bun pentru Dinamo care s-a reinstalat ca lideră a clasamentului. (Laurenţiu SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button