Alte sporturi

DSJ Vâlcea organizează competiţii pe bandă rulantă

Vineri, 3 octombrie, DSJ Vâlcea va organiza la Câineni prima ediţie a „Festivalului Grebleştilor”, la care vor participa toate şcolile din Ţara Loviştei. Pe parcursul competiţiei, participanţii se vor întrece la următoarele discipline sportive: şah, tenis de masă, fotbal şi atletism. Premiile pe care DSJ Vâlcea le va oferi concurenţilor vor fi suplimentate de către SC Boromir SA, ai cărei patroni sunt originari chiar din satul Grebleşti, comuna Câineni. Conform declaraţiilor lui Gheorghe Nadolu, inspector în cadrul DSJ Vâlcea, în ultima perioadă au mai fost organizate şi alte evenimente. Una dintre competiţii a fost rezervată elevilor din clasele I-IV şi s-a desfăşurat la Galicea.

 „Cupa Speranţelor”, aşa cum a fost denumită întrecerea, s-a bucurat de participarea a opt echipe de fotbal. Câştigătorii primului loc au fost micii sportivi din echipa Măgura Mihăeşti. Locul secund le-a revenit celor de la Bratia Ardeal, în timp ce elevii de la Şcoala Galicea s-au mulţumit doar cu a treia poziţie. Cea de-a doua competiţie desfăşurată sub egida DSJ Vâlcea, s-a numit „Festivalul Olteţului” şi a fost rezervată copiilor din clasele V-VIII din zona Berbeşti-Alunu. Participanţii s-au confruntat la următoarele ramuri sportive: cros, şah, tenis de masă, fotbal şi handbal. În clasamentul general pe localităţi, Şcoala Colteşti a ocupat locul I, în timp ce Grupul Şcolar Preda Buzescu din Berbeşti s-a clasat pe cea de-a doua poziţie. Cu locul 3 au trebuit să se mulţumească elevii de la Şcoala Alunu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button