Liga V

Govorenii încă nu-şi revin

• Stejarul a demonstrat că rezultatele primelor două etape n-au fost întâmplătoare

La începutul sezonului, o dată cu venirea jucătorilor de la Pietrari şi a reorganizării activităţii în cadrul clubului, FC Govora părea a fi una dintre favoritele la promovare în seria I. Însă primele etape au demonstrat că echipa din staţiune rămâne aceeaşi grupare lipsită de perspective. Govorenii au pierdut în primele trei runde, astfel că porneau ca out-sideri şi în partida cu Stejarul Vlădeşti, o formaţie aflată la prima participare în fotbalul organizat după o lungă perioadă de inactivitate, dar care a reuşit să impresioneze în primele două runde, pe care le-a câştigat. Singura înfrângere le-au administrat-o în runda trecută cei de la FC Băbeni, care, de-altfel, par a fi favoriţi la câştigarea campionatului în seria I.

Zotică şi compania şi-au dorit ca acel insucces să rămână singurul şi au luptat pentru a-şi îndeplini obiectivul. După o primă repriză de tatonare, terminată la egalitate, 0-0, au venit apoi şi golurile. Oaspeţii au fost mai norocoşi şi din cele câteva ocazii avute au reuşit să valorifice două, prin Beldiman şi Cotea, care s-au dovedit a fi suficiente pentru a câştiga meciul. Au înscris şi gazdele, cu 7-8 minute înainte de final, însă golul lui Tărbujaru n-a contat atât de mult, Stejarul terminând meciul în avantaj: 1-2. „Individual, băieţii sunt de nota 20, însă colectiv, nu ştiu ce se întâmplă. Ne-ar mai trebui un fundaş şi un atacant pentru a spera că vom obţine mai mult de la acest campionat”, crede Mihai Ciobanu, preşedintele de la FC Govora. (Laurenţiu SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button