Diverse

Ionel Spârleanu vrea un campionat de old boys

• primarul din Creţeni va înfiinţa o echipă în care să joace numai veteranii

Că fotbalul nu ţine cont de vârstă, asta o ştim cu toţii. Edilul localităţii Creţeni, Ionel Spârleanu vizează ca, în viitorul apropiat „să adune” veteranii din comună, microbişti înrăiţi şi foşti jucători de fotbal şi să facă o echipă pe care s-o înscrie într-un campionat rezervat persoanelor care se îndreaptă spre vârsta a treia. „Am discutat cu inspectorul din cadrul Direcţiei de Sport, Gheorghe Nadolu, despre ideea de a crea un campionat în care să activeze toţi foştii fotbalişti care au trecut de prima tinereţe şi care nu mai pot ţine pasul cu cei mai tineri. Etapele acestei competiţii s-ar putea disputa la un interval de două săptămâni.

Trebuie să mai repetăm şi noi clipele când jucam toată ziua fotbal pe maidan şi la echipa comunei. Cred că este ar fi o idee excelentă punerea în practică a acestui proiect, care a fost privit cu admiraţie de mulţi edili ai judeţului. Doar astfel fotbaliştii în vârstă se pot întâlni din nou pe teren pentru a arăta că încă mai au din calităţile de odinioară”, ne-a declarat primarul din Creţeni, Ionel Spârleanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button