Politica

Vlădoiu şi Bleotu se duc la negocierile cu FORD

Deputatul PSD Aurel Vlădoiu îl contrazice pe Emilian Frâncu şi spune că parlamentarii nu sunt în vacanţă. „Mă critica dumnealui şi-mi atrăgea atenţia că aş fi uitat că suntem în vacanţă. Îi atrag atenţia că, în această perioadă, Parlamentul nu mai adoptă legi, dar deputaţii şi senatorii care ţin la electorat sunt în permanentă legătură cu cetăţenii şi continuă să participe la rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunităţile locale. Cât mă priveşte, vreau să vă spun că, în ultimele zile, am avut câteva acţiuni reuşite. Am îmbinat foarte bine activitatea parlamentară cu cea politică. La sfârşitul săptămânii trecute, de exemplu, am participat împreună cu domnii Ion Cîlea şi Dumitru Persu la o întâlnire organizată la Mănăstirea Bistriţa, după care am avut o reuniune cu primarii din zona Horezu.

Cu această ocazie, s-au dezbătut problemele cu care se confruntă fiecare localitate şi am căutat să venim cu soluţii. În continuare, primarii PSD ne-au semnalat că fondurile guvernamentale, în special cele pentru şcoli, sunt repartizate pe criterii politice, aşa că ne-am propus să sancţionăm această practică a liberalilor la fiecare ieşire publică pe care o avem. Poate că, în acest fel, îi readucem pe guvernanţi cu picioarele pe pământ. Nu este vina elevilor din localităţile conduse de primari PSD că n-au fost aleşi candidaţii PNL”, a precizat parlamentarul PSD. Aurel Vlădoiu le-a atras atenţia aleşilor locali că, indiferent dacă sunt sau nu ocoliţi de fonduri, ei trebuie să găsească soluţii încă de pe acum pentru materializarea promisiunilor electorale făcute înainte de 1 iunie. A doua zi, deputatul social-democrat a vizitat Mănăstirea Hurezi, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, prilej cu care le-a promis preoţilor că, alături de guvernatorul Mugur Isărescu, P.S. Gherasim şi scriitorul Dinu Săraru, va face tot ceea ce îi stă în putere pentru ca osemintele fostului domnitor al Ţării Româneşti să fi aduse mai repede la Vâlcea. Aurel Vlădoiu şi-a făcut apoi timp pentru a participa la manifestările organizate la Călimăneşti, cu prilejul Festivalului folcloric „Cântecele Oltului”. Luni, parlamentarul a reluat vizitele în teritoriu, iar marţi şi-a programat, printre altele, o discuţie la Craiova, alături de colegul său, Vasile Bleotu, cu reprezentanţii companiei Ford, care au promis că vor investi la Drăgăşani într-o fabrică de subansamble auto. „Din câte am aflat, AVAS intenţionează să rezilieze contractul de privatizare cu Gigi Becali, pentru UM Drăgăşani. În prezent, se judecă, deoarece Becali nu şi-ar fi respectat angajamentele stipulate în contract. Uzina va reveni în patrimoniul statului, care cel mai probabil o va scoate din nou la licitaţie. După părerea mea, n-ar fi rău ca Ford să încerce să valorifice această unitate. De altfel, în perioada în care eram prefect, chiar doream să atrag nişte investitori serioşi, cu ajutorul cărora, aici, să facem un parc industrial. Mă întreba cineva ce se va întâmpla cu milionul de euro pe care Becali l-a dat pe uzină. Păi, eu cred că l-a scos deja din vânzarea unor instalaţii la fier vechi”, a mai adăugat Aurel Vlădoiu.      E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button