Diverse

59 de echipe au începutul anul competiţional, în cele trei ligi judeţene. În sezonul trecut, au fost 61!

Săptămâna trecută, s-au limpezit apele în ceea ce priveşte fotbalul judeţean. Astfel, în sezonul 2018-2019, în cele trei ligi organizate sub egida AJF Vâlcea participă un număr de 59 de echipe. Superliga judeţeană de fotbal a demarat pe 17-18 august, la fel ca anul trecut, tot cu 12 participante („cu chiu, cu vai”), echipele urmând a înfrunta de patru ori fiecare cu fiecare (de două ori în sezonul regulat şi de alte două ori în play-off sau play-out). Dacă DCM Rm. Vâlcea şi Stejarul Vlădeşti 2009 nu s-ar fi înscris în ultima clipă la acest nivel, grupările din play-off s-ar fi duelat însă de nu mai puţin de şase ori (!) între ele, de-a lungul sezonului, ceea ce ar fi fost un record absolut în Vâlcea.
Ulterior, pe 24-25 august, a pornit la drum şi Liga a IV-a, startul fiind amânat însă cu o săptămână, din cauza faptului că AJF a împărţit cele 24 de formaţii în serii de câte opt combatante. Aşa cum se cunoaşte, decizia i-a nemulţumit pe numeroşi oficiali din judeţ (deşi se eliminaseră play-off-ul şi play-out-ul!), deoarece ar fi însemnat ca participantele să se înfrunte de câte patru ori între ele. Componenţa diviziei de mijloc a fost refăcută după câteva zile, conducătorii fotbalului judeţean revenind la sistemul deja „clasic”, cu două serii, de 10 şi 12 echipe, urmate de play-off şi play-out. În ceea ce priveşte Liga a V-a, care a început duminică, 2 septembrie, ultimul eşalon este alcătuit din 25 de echipe, care au fost repartizate în două serii (Nord – 12 formaţii şi Sud – 13).

Doar doi „sateliţi” s-au înscris în Liga a V-a în această vară

Din punct de vedere statistic, numărul echipelor angrenate în cele trei ligi este mai mic faţă de anul trecut, când la start s-au aliniat un număr de 61 de formaţii, dar într-o altă distribuţie. În ediţia 2017-2018 a fotbalului judeţean au început 12 echipe în Superligă, 27 în Liga a IV-a şi 22 în Liga a V-a. Dacă şefii AJF „nu ar fi avut inspiraţia” de a crea „sateliţi” pentru cluburile din Superligă (ca o măsură alternativă pentru „desfiinţarea” echipelor de juniori), numărul total al grupărilor participante în sezonul actual ar fi fost şi mai mic. Deşi au apărut numai două „echipe secunde” în Liga a V-a, s-a evitat situaţia de anul trecut (deocamdată doar, deoarece e posibil să avem parte, din nou, de abandonuri de-a lungul campionatului!), când participantele au jucat câte 18 meciuri într-un sezon. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button