Administratie

5,6 miliarde de lei pentru modernizarea iluminatului public din Pesceana

După cum am mai spus şi cu alte ocazii, Ion Vasile, primarul de la Pesceana, a întocmit la începutul acestui an 13 documentaţii, pentru investiţii care, în total, au o valoare ce depăşeşte 600 de miliarde de lei vechi. Unul dintre proiecte presupune un efort financiar de aproximativ 5,6 miliarde şi vizează modernizarea sistemului de iluminat public din comună. „Am făcut o situaţie, împreună cu vicele Georgian Fulgescu, şi pot să vă spun că, la ora actuală, avem 810 stâlpi, din care jumătate funcţionează, cu becuri normale sau economice. Dacă vom reuşi să obţinem finanţare prin OUG 28, 650 dintre ei vor fi modernizaţi, în sensul că vom monta lămpi cu LED-uri, care sunt mai eficiente din toate punctele de vedere. Consumă mai puţin şi luminează mai bine. 250 de lămpi noi vor fi pe o lungime de 8 kilometri din DJ 677 A. Stâlpii vor fi din 40 în 40 de metri şi vor avea şi o consolă, ca lumina să bată perfect pe strada principală”, a anunţat social-democratul. Ion Vasile a mai precizat că nu a procedat ca alţi primari, care, pentru a face economii, au oprit total iluminatul public, dar a introdus un program, valabil pentru toate satele: în sezonul rece – seara (19.00 – 22.00), la miezul nopţii (24.00-01.00) şi spre dimineaţă (04.00-06.00), când au trasee autobuzele.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button