Administratie

4 tone, cea mai mare cantitate de deşeuri colectată într-o localitate din Vâlcea, într-o singură zi

De trei luni, la Şuşani, primarul Tudor Constantin Daniel a început o acţiune şi pe linia colectării selective a deşeurilor. Locuitorii din comuna sa au înţeles foarte repede importanţa acţiunii şi beneficiile, aşa că până la reuşita acţiunii n-a mai fost decât un pas. Zilele trecute, la Şuşani, s-a înregistrat şi un record: 4 tone de deşeuri de carton, plastic şi sticlă. „Este cea mai mare cantitate de deşeuri colectată în judeţ, într-o singură zi. Asta înseamnă că oamenilor din Şuşani apreciază un mediu curat şi, împreună, prin colectarea selectivă pe care am început-o, vom realiza multe lucruri bune”, a transmis primarul Tudor Constantin Daniel, mulţumit de rezultatul acţiunii începute.

Articole Similare

Back to top button