Administratie

25 de kilometri de sistem de canalizare, la Popeşti

În această perioadă, datorită demersurilor primarilor Aurora Măgură şi Ion Streinu, pe DJ 677 F Popeşti – Şirineasa, s-au executat ample lucrări de recondiţionare a stratului de asfalt. Pe mai multe sectoare, drumul era destul de avariat, aderenţa pe carosabil fiind foarte mică.
Aurora Măgură – primarul localităţii Popeşti şi colegul său de la Şirineasa au mulţumit conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea şi managementului de la RAJDP pentru reacţia foarte promptă şi s-au arătat convinşi că implicarea celor două instituţii în rezolvarea tuturor problemelor de infrastructură din zonă va continua. Referindu-se la alte investiţii derulate pe plan local, Aurora Măgură a amintit că, anul acesta, unul dintre proiectele prioritare este introducerea sistemului de canalizare pe o distanţă de 25 de kilometri, în satele Popeşti, Meieni, Dăeşti şi Curtea, obiectiv estimat la peste 7,5 milioane de lei, fără TVA. Licitaţia privind atribuirea contractului de execuţie este pe final, ceea ce înseamnă că lucrările ar putea începe în această vară. O altă investiţie importantă vizează modernizarea şcolii gimnaziale din satul Dăeşti.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button