Fără categorieDiverse

2000 de vâlceni au luat parte la concertul de retragere din activitate al Mariei Ciobanu

maria ciobanuJoi seara, în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea a avut loc un spectacol de zile mari. Îndrăgita interpretă de muzică populară, Maria Ciobanu, şi-a luat „la revedere” de la scenă şi de la publicul vâlcean printr-un concert de excepţie, în care a încântat asistenţa alături de toţi cei trei copii ai săi, Ionuţ Dolănescu, Leontina Văduva şi Camelia Ciobanu-Filip. Biletele puse în vânzare pentru acest eveniment au fost epuizate. 2000 de vâlceni au luat parte la acest moment istoric, al retragerii din activitate al ciocârliei cântecului popular românesc, după o carieră artistică de peste 60 de ani.

Pe scena spectacolului „Lie, Lie Ciocârlie, rămân a voastră Mărie”, care a durat peste trei ore, au mai urcat, printre alţii, Gelu Voicu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima, Gheorghe Turda, Jean Paler, dar şi Doiniţa Dolănescu, sărbătorita zilei. Toţi aceştia au fost acompaniaţi de Orchestra „Doina Basarabiei”, condusă de maestrul Valeriu Caşcaval. La sfârşitul spectacolului, „ciocârlia” (artistă originară din Vâlcea, din comuna Roşiile, unde a văzut lumina zilei în urmă cu aproape 79 de ani), împreună cu cei trei copii ai săi, şi-au exprimat speranţa că autorităţile locale vor susţine în viitor organizarea Festivalului „Maria Ciobanu” la Vâlcea, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat în Zăvoi, în anul 2011. Romeo Rădulescu i-a asigurat că acesta se va relua din toamnă, în cazul în care va fi din nou primar al Râmnicului. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button