Administratie

12 microgranturi acordate prin programul ”Viitor european pentru comunitatea din Dănicei”. Dumitru Pirneci are şi alte veşti bune

Toamna a venit cu ”roade” bune pentru comunitatea din Dănicei. Consiliul Judeţean a asfaltat o ultimă porţiune, cu o lungime de 1,1 kilometri (dinspre Vitomireşti, Olt), din drumul care face legătura între Argeş, Vâlcea şi Olt. Lungimea totală a drumului este de 10 kilometri, iar prin finalizarea acestor lucrări s-au asigurat condiţii de trafic bune. Nu este singura veste bună. Dumitru Pirneci a anunţat că au fost semnate deja contractele de finanţare pentru 12 viitori antreprenori care au solicitat sprijin pentru începerea unei noi afaceri prin proiectul „Viitor european pentru comunitatea din Danicei”. Bugetul total alocat pentru aceştia se ridică la 1.403.813,60 lei.

”Un proiect cu oameni şi pentru oameni. Nici un efort nu este prea mare atunci când ai pus umărul la realizarea unui vis. Mulţumesc celor 12 viitori antreprenori selectaţi pentru finanţare pentru spiritul lor de inţiativă, curajul şi pasiunea cu care s-au implicat pentru a-şi pune în aplicare ideile de afaceri şi pentru a găsi soluţii pentru toate problemele cu care s-au confruntat în această perioadă dificilă! Vă felicit pentru rezultate şi sunt convins că veţi continua pe acest drum al susţinerii antreprenoriatului!”, a transmis primarul Dumitru Pirneci. Săptămâna aceasta, întâiul gospodar al localităţii a primit aviz favorabil pentru un nou obiectiv. În comuna Dănicei se va construi un nou sediu administrativ. Confirmarea a venit după patru ani de aşteptare şi eforturi susţinute. Noul sediu de primărie de la Dănicei va fi realizat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. Se află pe lista de sinteză la CNI.

Articole Similare

Back to top button