„Nu sunt tipul de om care să caute conflictul cu orice preţ”

* antrenorul Radu Voina vorbeşte despre conflictul cu galeria şi analizează şansele Oltchim-ului de a prinde din nou semifinalele Ligii Campionilor

Chiar dacă Oltchim a izbutit performanţa de a accede pentru a treia oară consecutiv în grupele principale ale Ligii Campionilor, la Rm. Vâlcea nu e linişte. Contestat de galerie, antrenorul Radu Voina îşi vede însă de treabă, iar conducerea clubului îi acordă încredere în continuare. După ce a calificat Oltchim-ul în semifinalele Ligii Campionilor (pentru prima oară după 17 ani!), Voina se pregăteşte să repete isprava şi în acest sezon. Tehnicianul are încredere că elevele sale pot accede din nou în penultimul act al competiţiei, chiar dacă echipa pe care o pregăteşte a picat în grupă cu trei din cele mai puternice formaţii ale Europei.
În interviul care urmează, Radu Voina analizează şansele Oltchim-ului de a îndeplini obiectivul cu care a plecat la drum (finala Ligii Campionilor), vorbeşte despre aşa-zisul conflict cu galeria vâlceană şi îşi expune opiniile în privinţa situaţiei de la echipa naţională după rezultatul mai puţin scontat de la Campionatul Mondial din China.

* S-a terminat prima fază a grupelor Ligii Campionilor, iar sorţii au scos în calea Oltchim-ului trei adversare de calibru. Ce şanse de a accede în semifinale are echipa pe care o antrenaţi?

– În opinia mea, în această fază a competiţiei toate echipele sunt de calibru. E stilul nostru, românesc, de a face pronosticuri, de a ne dori să jucăm cu echipe mai puţin cotate, ca să avem şanse mai mari de a câştiga. Dar cum obiectivul Oltchim-ului este acela de a ajunge în finala Ligii Campionilor, trebuie să acceptăm situaţia şi să nu ne mai facem atâtea griji. În fond, sorţii nu ne rezervă întotdeauna ceea ce ne dorim! În prima fază a grupelor, obiectivul nostru a fost să terminăm pe locul 1, pentru că s-a zis că vom avea şanse mai mari de a pica mai uşor în următoarea fază, dar iată că Dumnezeu ne-a dat o palmă şi ne-a spus, parcă, să lăsăm sportul să fie aşa cum e: imprevizibil.

* S-a spus că dacă Oltchim va pierde primul meci de la Viena, atunci totul se va termina. Credeţi că un eşec în Austria ar compromite şansele de a ne califica mai departe?

– Cred că nimic nu este terminat dacă pierdem la Viena, toate meciurile trebuie jucate până la capăt. Sigur că ideal ar fi să obţinem un rezultat bun în Austria, care ne-ar spori şansele de a merge mai departe, în semifinale. Dar nu va fi nimic pierdut nici dacă vom fi învinşi. Nu trebuie să mai gândim în stilul acesta pur românesc şi să dramatizăm orice rezultat negativ.
 
* Grupa din care Oltchim face parte se evidenţiază printr-un echilibru perfect. De câte puncte credeţi că avem nevoie pentru a accede în semifinale, ar fi suficiente numai 6, ca anul trecut?

– E greu de spus exact de câte puncte avem nevoie, important e ca la finalul meciurilor din grupă să fim pe unul din primele două locuri şi să mergem în semifinale, acesta fiind obiectivul nostru principal. Simplul fapt de a ne califica mai departe din această grupă ar reprezenta oricum un lucru extraordinar! Mă îndoiesc însă că mai putem să mergem în semifinale cu doar 6 puncte. Toate echipele sunt puternice, iar eu cred că vor conta foarte mult rezultatele directe. Fiecare grupare îşi pune mai întâi problema să câştige meciurile de pe teren propriu, iar apoi să vadă ce mai poate aduce din deplasare. De aceea, orice meci trebuie abordat cu încredere şi cu gândul de a obţine maximum posibil. Probabil că prezenţa în semifinale se va decide şi la golaveraj, aşa că va fi foarte important fiecare gol marcat sau primit.

* Ce spuneţi despre atitudinea potrivnică a galeriei vâlcene şi situaţia oarecum ciudată care s-a creat?

– Ştiu că galeria mă contestă, dar n-am ce să fac, în afara faptului că nu le răspund absolut deloc. De altfel, mă cunoaşteţi pe mine să fi avut vreun schimb de replici mai dur cu acest grup de suporteri? Niciodată! Personal, nu i-aş numi însă suporteri. Probabil că sunt manipulaţi. Cine se află în spatele acestor 15-20 de băieţi „foarte harnici şi ascultători” cunoaşte mai bine ce vor ei de fapt. Ştiu despre cine ar fi vorba, dar nu o să dau niciodată în vileag vreun nume, pentru că nu sunt tipul de om care să caute conflictul cu orice preţ. Până la urmă este treaba lor, au libertatea să facă ce vor! Probabil că atitudinea galeriei afectează pe undeva şi prestaţia jucătoarelor, dar dacă asta se doreşte, să se destabilizeze situaţia, ce pot să fac eu?

* După ultima şedinţă a Comisiei Tehnice, precum şi a Consiliului de Administraţie al FRH, situaţia e oarecum confuză la nivelul echipei naţionale. Care e adevărul?

– Înainte de toate vreau să precizeze că s-au vehiculat foarte multe lucruri neadevărate, ca de obicei în România, iar cei care le declară sunt foarte curajoşi atunci când au un aparat de înregistrat în faţă. Dar atunci când se află faţă în faţă cu cineva, bărbăteşte, sunt foarte laşi! Una vorbesc în şedinţă, alta după, dar mă rog, asta e România! Iar ce e mai deranjat e că şi aberează. N-am pronunţat nici un nume, nu vreau să fac asta. Nu ştiu ce se va întâmpla pe 2 februarie, nu ştiu dacă va mai avea loc până atunci o nouă şedinţă a Comisiei Tehnice. Dar probabil că sunt persoane care şi în acest caz ştiu dinainte totul, ce se va întâmpla, şi aşa mai departe…
 
* De ce credeţi că se doreşte neapărat să nu vă îndepliniţi mandatul de patru ani pe care l-aţi primit în 2008, care e valabil până în 2012?

– Nu ştiu de ce, dar dacă asta se doreşte, nu am ce face! În orice caz, surpriza plăcută pentru mine, ca să zic aşa, a fost aceea că am văzut că interesul pentru handbalul feminin din România este încă extraordinar de mare. Nici n-aş putea gândi altfel din moment ce la ultima şedinţă a Comisiei Tehnice au participat nu mai puţin decât 18 antrenori, asta deşi, din octombrie 2008 şi până acum, au avut loc alte cel puţin 10 întruniri de acelaşi fel, la care au fost prezente aceleaşi trei persoane. Acum, dintr-o dată, au fost 18! Brusc, unor oameni din ţara asta li s-a trezit interesul pentru handbalul feminin. Numai că, precum e la noi, la români, întotdeauna se întâmplă asta după război. Pe mine nu mă interesează însă toată această râcă. De fapt nici nu citesc ziarele, pentru că nu vreau să intru în polemică. Sunt un om normal, cu un comportament cât de cât civilizat, conform educaţiei pe care am primit-o de acasă. Dar probabil că a fi normal în ţara asta e un mare defect.

Nicolae CIUCESCU