Liga Nationala

INFERNAL!

faza oltchim• sorţii au scos în calea echipei Oltchim Rm. Vâlcea trei adversare de calibru pe plan european: Viborg HK, Hypo Viena şi Dinamo Volgograd

Componenţa grupelor principale ale Ligii Campionilor s-a stabilit marţi, 19 ianuarie, dar nu la Viena, aşa cum se întâmpla de obicei, ci în oraşul Linz, care a găzduit pentru prima oară în istorie un asemenea eveniment al Federaţiei Europene de Handbal (EHF). Tragerea la sorţi a avut loc cu ocazia deschiderii oficiale a Campionatului European de handbal masculin, al cărui turneu final se desfăşoară chiar în această perioadă în Austria.

Misiunea echipei Oltchim Rm. Vâlcea în actuala ediţie a Ligii Campionilor s-a complicat foarte mult odată cu faza grupelor principale. Pentru a accede în semifinale şi a-şi păstra astfel intacte şansele de a îndeplini obiectivul anunţat de conducerea clubului la începutul sezonului (calificarea în finala competiţiei), handbalistele pregătite de Radu Voina şi Aurelian Roşca vor trebui să depăşească o grupă extrem de grea, din care fac parte campioanele Danemarcei (Viborg HK), Austriei (Hypo Viena) şi Rusiei (Dinamo Volgograd). În cealaltă grupă au fost repartizate campioanele Norvegiei (Larvik HK), Sloveniei (Krim Ljubljana), Ungariei (AUDI ETO Gyor) şi Germaniei (HC Leipzig). Aşa cum se observă, pentru prima oară după mulţi ani, nicio ţară nu mai este reprezentată în această fază a competiţiei de două echipe, cele opt formaţii calificate provenind din naţiuni diferite.
Imediat după tragerea la sorţi s-a pus la punct şi programul meciurilor din fiecare grupă principală. Conform regulamentului, în semifinale se vor califica primele două clasate din fiecare grupă. Meciurile din penultimul act al Ligii Campionilor se vor desfăşura în sistem „încrucişat”: „prima clasată din Grupa I cu a doua clasată din Grupa a II-a”, respectiv „prima clasată din Grupa a II-a cu a doua clasată din Grupa I”.

CHAMPIONS LEAGUE – MAIN ROUND

Grupa I
Larvik HK (Norvegia)
Krim Ljubljana (Slovenia)
AUDI ETO Gyor (Ungaria)
HC Leipzig (Germania)

Grupa a II-a
Viborg HK (Danemarca)
Oltchim Rm. Vâlcea (România)
Hypo Viena (Austria)
Dinamo Volgograd (Rusia)

Ioan Gavrilescu: „Avem 50 la sută şanse de calificare”

Chiar dacă sorţii au fost cât se poate de duri cu Oltchim, care a picat într-o grupă pe care nu şi-o dorea, cea mai grea posibilă din actuala fază a competiţiei, oficialii grupării vâlcene nu şi-au pierdut optimismul. Imediat după ce a aflat adversarele din grupa principală, preşedintele Ioan Gavrilescu, prezent la evenimentul de la Linz, a declarat că echipa antrenată de Radu Voina are 50 la sută şanse de calificare. „Nu am avut nici măcar un pic de noroc. Nu am vrut să jucăm nici cu Viborg, nici cu Dinamo Volgograd, dar am nimerit cu ambele! Practic, mai rău de atât nu se putea! Va fi foarte, foarte greu. Înainte de a începe competiţia apreciez că avem 50 la sută şanse să ajungem în semifinale. Am mare încredere în handbalistele noastre şi cred că mai departe se vor califica Oltchim şi Viborg. În cazul nostru însă, totul depinde de prima partidă, de la Viena. În opinia mea, dacă ne vom întoarce cu puncte din Austria, şansele de calificare vor fi din ce în ce mai mari. Dacă vom pierde, atunci aproape totul se va termina pentru noi”, a precizat Gavrilescu.
Aşa cum se cunoaşte, obiectivul pe care handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea trebuie să-l îndeplinească în acest sezon al Ligii Campionilor a fost enunţat încă din vara trecută: calificarea în finala competiţiei, după ce în ediţia 2008-2009 echipa pregătită de Radu Voina a atins faza semifinalelor.

Oltchim joacă primul meci în Austria

* echipa vâlceană debutează în grupele principale pe terenul echipei Hypo Viena, partida urmând a avea loc sâmbătă, 6 februarie, de la ora 21.20 (ora României)

Programul meciurilor pe care Oltchim Rm. Vâlcea le va disputa în cadrul Grupei a II-a este asemănător celui din prima fază a competiţiei. Astfel, după ce vor juca primul meci în deplasare, handbalistele antrenate de Radu Voina vor evolua de două ori pe teren propriu. Ulterior vor disputa, alternativ, un meci „afară” şi altul în Sala Traian, în timp ce ultimul joc va avea loc în deplasare, la Viborg, în Danemarca, împotriva echipei la care evoluează şi extrema Cristina Vărzaru.
Oltchim va debuta oficial în Grupa a II-a principală la Viena, în compania echipei Hypo Niederostereich, patronată de celebrul magnat Gunnar Prokop. Meciul din Austria a fost programat pentru ziua de sâmbătă, 6 februarie. Ulterior, echipa pregătită de Radu Voina şi Aurelian Roşca va juca pe teren propriu cu Dinamo Volgograd (duminică, 14 februarie) şi cu Viborg HK (duminică, 21 februarie). Vor urma partida de „afară” cu Dinamo Volgograd (sâmbătă, 6 martie), cea de acasă cu Hypo Viena (duminică, 14 martie) şi, în fine, ultimul meci din deplasare cu Viborg HK (sâmbătă, 20 martie).

Meciurile Oltchim-ului în Grupa a II-a:

06/02/2010 (ora 21.20) Hypo Viena – Oltchim Rm. Vâlcea
14/02/2010 (ora 19.30) Oltchim Rm. Vâlcea – Dinamo Volgograd
21/02/2010 (ora 19.00) Oltchim Rm. Vâlcea – Viborg HK
06/03/2010 (ora 13.00) Dinamo Volgograd – Oltchim Rm. Vâlcea
14/03/2010 (ora 19.00) Oltchim Rm. Vâlcea – Hypo Viena
20/03/2010 (ora 15.15) Viborg HK – Oltchim Rm. Vâlcea
* orele oficiale de joc sunt cele din România

După ce a fost suspendat trei ani de către EHF,
Lui Prokop i s-a redus pedeapsa

* patronul echipei Hypo Viena va sta departe de handbal doar un an

În actualul sezon al Ligii Campionilor, Oltchim prinde însă o echipă austriacă parcă mai slabă ca niciodată, care a tremurat din greu pentru a se califica în grupele principale, dintr-o grupă din care au mai făcut parte Krim Ljubljana, Metz Handball şi Aalborg DH. Hypo Viena a câştigat trei meciuri, a terminat o partidă la egalitate (27-27, cu Metz, pe teren propriu) şi a pierdut două jocuri, ambele în deplasare (24-35 în Slovenia şi 26-28 în Franţa).
Greutăţile pe care Hypo Viena le-a acuzat în actualul sezon al Ligii Campionilor pot fi explicate prin faptul că patronul Gunnar Prokop a intrat în colimatorul EHF pentru incidentul provocat la meciul cu Metz, desfăşurat pe 29 octombrie 2009. În ultimele secunde ale acelei partide, Prokop a pătruns pe teren şi a oprit o adversară (pe extrema stângă a campioanei Franţei, Svetlana Ognjenovic) din drumul spre gol, iar jocul s-a terminat până la urmă la egalitate (27-27).
Pentru fapta sa, pe 4 noiembrie 2009, Tribunalului de Arbitraj a decis suspendarea pe viaţă a magnatului austriac din toate structurile EHF, trei ani de suspendare din orice competiţie sau activitate a Federaţiei Europene de Handbal şi o amendă de 45.000 de euro. De asemenea, clubul austriac a fost amendat atunci cu 30.000 de euro şi i s-a anulat punctul câştigat.
Săptămâna trecută, Curtea de Arbitraj a Federaţiei Europene de Handbal a diminuat sancţiunile dictate iniţial de Tribunalul de Arbitraj. Astfel, lui Prokop i s-a redus suspendarea la doar un an din competiţiile şi activităţile EHF, iar valoarea amenzii a scăzut la doar 10.000 de euro. De asemenea, nici Hypo Viena nu mai are de plătit suma de 30.000 de euro.

Campioana României face parte din cea mai tare grupă

Fiecare dintre cele trei adversare pe care Oltchim Rm. Vâlcea le va întâlni în următoarea fază a Ligii Campionilor are o carte de vizită impresionantă. Astfel, dacă din punct de vedere al configuraţiei Grupei a II-a, echipa vâlceană va avea serios de furcă pentru a se califica în semifinale, în ceea ce priveşte reţeta financiară a prezenţei în grupele principale „succesul este ca şi garantat”. Audienţă maximă, atât „live”, cât şi pe „sticlă”, precum şi prezenţa pe prima pagină a ziarelor, nu doar din ţară, ci şi de peste hotare.

6 puncte pot fi suficiente pentru a pătrunde în semifinale

Prin prisma faptului că grupa din care Oltchim face parte este extrem de echilibrată, campioana României ar putea accede în semifinale doar cu 6 puncte în cont. Situaţia ar fi identică celei de anul trecut, atunci când vâlcencele au înfruntat AUDI ETO Gyor, Buducnost Podgorica şi Krim Ljubljana: Oltchim a câştigat toate meciurile de pe teren propriu şi le-a pierdut partidele din deplasare. Cu un sezon înainte însă, când Gheorghe Tadici era antrenor la Vâlcea, Oltchim-ului nu i-au ajuns nici măcar 7 puncte pentru a prinde penultimul act al Ligii Campionilor. În orice caz, un lucru e sigur: fără trei victorii, Oltchim nu poate spera să acceadă în semifinale.

Specialiştii prevăd o finală Viborg – Oltchim

* cele două echipe sunt creditate cu cele mai mari şanse la câştigarea Ligii Campionilor
 
Deşi face parte din „grupa morţii” – aşa cum a fost denumită de majoritatea specialiştilor din handbalul feminin – Oltchim Rm. Vâlcea este creditată cu a doua şansă la câştigarea trofeului în actualul sezon. Echipa antrenată de Radu Voina şi Aurelian Roşca este depăşită doar de Viborg HK, nimeni alta decât deţinătoarea Ligii Campionilor, pe care Cristina Neagu & Co. o vor înfrunta chiar în următoarea fază a competiţiei, în Grupa a II-a principală.
Înaintea sezonului, campioana României era cotată cu şansa a patra la câştigarea Ligii Campionilor (cota 9) după Viborg HK, FCK Handbold Copenhaga şi AUDI ETO Gyor. Cum trupa antrenată de Anja Andersen a fost deja eliminată din competiţie, iar maghiarele şi-au mai pierdut din aură, vâlcencele au urcat pe locul secund în topul întocmit de bookmakeri. Pronosticurile acestora s-ar putea îndeplini exact dacă Viborg şi Oltchim se vor califica împreună din grupa principală, iar apoi se vor întâlni în finala competiţiei.
 
Cotele caselor de pariuri:

Viborg HK  2,5
Oltchim Rm. Vâlcea    5
Krim Ljubljana    7
AUDI ETO Gyor    7
Hypo Viena     8
Dinamo Volgograd  12
Larvik HK   12
HC Leipzig   34

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button