Liga Nationala

Oltchim a deraiat Rapidul!

* jucătoarele pregătite de Radu Voina şi Aurelian Roşca au realizat scorul campionatului (49-17)

Aşa cum era de aşteptat, sâmbătă, 23 ianuarie, Oltchim Rm. Vâlcea s-a impus fără probleme în Capitală, în faţa echipei Rapid Bucureşti, într-un meci care a contat pentru cea de-a 11-a etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin. La capătul unui meci pe care l-au controlat autoritar, încă din primele minute de joc, jucătoarele pregătite de Radu Voina şi Aurelian Roşca au învins cu 49-17 (23-10), stabilind astfel şi scorul campionatului actual. Până acum, recordmenă din acest punct de vedere era echipa HCM Baia Mare, care reuşise să învingă la 20 de goluri diferenţă (41-21), tot în deplasare şi tot pe Rapid Bucureşti, în runda inaugurală a actualului sezon.
Golurile echipei vâlcene în Capitală au fost marcate de Ionela Stanca (9), Adriana Nechita (6), Patricia Vizitiu (6), Roxana Han (5), Anastasiya Pidpalova (5), Ramona Maier (4), Gabriella Szucs (4), Clara Vădineanu (4), Iulia Puşcaşu (3), Oana Manea (2) şi Adina Fiera (1).

Deplasare în ziua meciului

Pentru prima oară după mai mulţi ani, Oltchim a făcut deplasarea în Capitală chiar în ziua meciului. Plecarea a avut loc dis-de-dimineaţă, vâlcencele ajungând în Bucureşti cu aproximativ 2 ore înaintea startului partidei. „Dacă şi pentru acest meci ne-am face probleme de oboseală atunci e clar că ceva nu e în regulă”, a spus antrenorul Radu Voina.
Vâlcencele ar fi riscat însă, în cazul în care nu ar fi ajuns la timp în Capitală din cauza condiţiilor meteorologice precare din ultimele zile (zăpadă abundentă) să nu prindă startul partidei. „Vă daţi seama cum s-ar fi interpretat?”, a mai afirmat Voina. „De parcă Rapidul tocmai de 2 puncte cu noi ar fi avut nevoie pentru a se salva de la retrogradare!”, a adăugat secundul Aurelian Roşca.

Clara Vădineanu a revenit pe teren

* o altă handbalistă indisponibilă de mai mult timp, ucraineanca Regina Shymkute, a primit acceptul medicilor de a reveni la antrenamente

În meciul din Capitală s-a consemnat revenirea pe teren a tinerei handbaliste Clara Vădineanu. Aceasta s-a accidentat la sfârşitul anului trecut (şi-a luxat un deget), în minutul 2 al partidei pe care Oltchim a susţinut-o la „Memorialul Constantin Tită”, atunci când echipa vâlceană a învins Univ. Reşiţa, cu scorul de 26-25. Sâmbătă, împotriva Rapidului, Vădineanu şi-a trecut de patru ori numele şi pe lista marcatoarelor, astfel că ar putea fi una dintre jucătoarele pe care Radu Voina va conta în meciurile din următoarea fază a Ligii Campionilor.
Altfel, săptămâna trecută, ucraineanca Regina Shymkute, o altă handbalistă vâlceană indisponibilă de mai mult timp, a primit acceptul medicilor de a reveni la antrenamente. „Rămâne de văzut acum cum va reacţiona din punct de vedere al instinctului de conservare, care se ştie că apare imediat după ce o jucătoare revine pe teren după o accidentare. Deocamdată, mă bucură faptul că vrea foarte mult să joace la cel mai înalt nivel, sper să şi poată să facă asta!”, a spus antrenorul Radu Voina.

Cristina Neagu, gata să revină pe teren

* cea mai bună handbalistă română a anului 2009 ar putea reapărea pe teren în meciul cu HCM Baia Mare * dacă nu se va întâmpla asta, re-debutul ei va fi consemnat sâmbătă, la Reşiţa

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă română a anului 2009, ar putea îmbrăca din nou tricoul Oltchim-ului cu prilejul meciului pe care multipla campioană a ţării îl va susţine la jumătatea acestei săptămânii, în Sala Traian, în compania echipei HCM Baia Mare. „Cu Rapid nu a intrat pe teren, dar în meciurile din această săptămână, adică miercuri, cu HCM Baia Mare, iar apoi sâmbătă, în deplasarea de la Reşiţa, Cristina Neagu ar putea să joace. O doare încă rana, dar în cazul unor asemenea accidentări totul depinde de fiecare sportiv. Însă, înainte de toate, trebuie să fie convinsă că nu se mai poate întâmpla nimic rău. În ceea ce o priveşte, asta e problema principală, nu neapărat ce a avut la picior. În general, sportivii se gândesc că s-ar putea re-accidenta şi au un instinct de conservare care îi împiedică să mai fie la fel de valoroşi”, a precizat Radu Voina.

HCM Baia Mare, următorul adversar

* meciul se dispută miercuri, 27 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Traian

Oltchim Rm. Vâlcea va disputa în doar patru zile două meciuri în cadrul Ligii Naţionale. Mai întâi, miercuri, 27 ianuarie, de la ora 17.00, campioana României va întâlni în Sala Traian echipa HCM Baia Mare, ocupanta locului al treilea în întrecerea internă. Ulterior, sâmbătă, 30 ianuarie, handbalistele antrenate de Radu Voina se vor deplasa la Reşiţa, acolo unde vor înfrunta echipa locală Universitatea.
Cele două etape care se vor desfăşura în această săptămână vor pune punct primei părţi a actualului sezon al Ligii Naţionale. Între tur şi retur nu va exista pauză, aşa că cea de-a 14-a rundă va avea loc la începutul lunii februarie.

Echilibru în Liga Naţională

* cinci echipe sunt la egalitate de puncte (15) pe locurile 2-6 * Oltchim domină ierarhia, cu 22 de puncte în cont

În urma victoriei categorice pe care Oltchim a repurtat-o în faţa Rapidului, dar şi graţie rezultatului de egalitate dintre HCM Baia Mare şi „U” Jolidon Cluj-Napoca (22-22), diferenţa dintre echipa vâlceană şi restul plutonului s-a mărit la 7 puncte, după disputarea primelor 11 etape ale sezonului. Dacă titlul de campioană este aproape decis, în ceea ce priveşte celelalte poziţii care duc în cupele europene lucrurile sunt departe de a se fi limpezit. În acest moment, echipele clasate pe locurile 2-6 (adică HCM Roman, HCM Baia Mare, „U” Jolidon Cluj-Napoca, Dunărea Brăila şi HC Zalău) au în prezent acelaşi număr de puncte, 15, fiind despărţite doar de golaveraj.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button